Danke, Marica!** Steaua e iar în primăvara europeană: Steaua – Larnaca 3-1! Nikolic a făcut meciul vieții
50.000 de oameni vor o altă viață pentru România și pentru fotbalul nostru necăjit și bolnav, vor din nou Steaua în lumea bună, acolo unde a fost ultima oară în 2006. Steaua este Vocea României în Europa, așa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimii 25 de ani, dar în seara asta nu depinde numai de ea, ci și de rezultatul de la Maccabi – Schalke.
Nikolic, gladiatorul echipei
Repriza a doua pornește de la zero, ba chiar cu un mic plus, pentru că în Israel e tot 1-0 pentru Schalke. Ne trebuie golul, dar cine să-l dea? Dar apare acest gladiator Nikolic și o minge dezumflată de Tim de Cler, în minutul 54. Muntenegreanul pătrunde în careu, îl cară și pe Murillo în spate și cade cu fundașul ciprioților peste el. E penalty, așa zice arbitrul francez, iar invizibilul Rusescu devine Smiley și înscrie din penalty (55): 1-0. La scorul ăsta și în minutul ăsta, Steaua e în primăvara europeană, pentru că la Haifa e tot 1-0 pentru Schalke!
Ne întristăm după șase minute, pentru că Pintado înscrie cu capul după o centrare a lui Priso! Și dă-i și luptă, din nou! Iar minunea se produce: Tănase are o sclipire, în minutul 69, șutul său e respins în corner de Negri, iar Brandan trimite „covrigul” din corner până în capul lui Nikolic, care înscrie golul de 2-1 (min. 70). Stadionul e în delir! Suntem la 20 de minute de o mare calificare și Steaua pare să prindă aripi. La Haifa e tot 1-0 pentru Schalke, dar tremurăm când aflăm că gazdele au penalty. Bine că se ratează. Iar Steaua atacă, și Nikolic aduce liniștea și calificarea.
Min 90+3 – FINAL DE MECI STEAUA – AEK LARNACA 3-1: STEAUA ESTE ÎN PRIMĂ‚VARA EUROPEANĂ‚
Min 90+2 – Ciprioții șutează peste poartă, însă nimic nu mai contează!
Min 87 – Garcia a preluat excelent în careu, însă nu l-a putut bate pe Tătărușanu din 11 metri
Min 85 – STEAUA – AEK 3-1, Nikolic marchează superb după o pasă a lui Tatu, iar Steaua nu mai are emoții: se pregătește pentru tragerea la sorți de vineri!!!
Min 84 – La Haifa, Ciprian Marica și-a respectat promisiunea și a marcat golul doi, care o liniștește pe Steaua
Min 82 – Kingsley șutează din careu peste poartă
Min 78 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Bicfalvi în locul lui Rusescu
Min 78 – Hofland a tras mult peste din lovitură liberă de la peste 30 de metri
Min 75 – SCHIMBARE AEK : A intrat Mytidis în locul lui Pintado
Min 72 – A Priso vede galben
Min 71 – SCHIMBARE AEK: A intrat Kingsley în locul lui Van Dijk
Min 71 – A Nikolic vede galben pentru că și-a scos tricoul după gol
Min 71 – STEAUA – AEK LARNACA 2-1, a marcat Nikolic cu capul după o centrare din corner a lui Brandan
Min 70 – Tănase a preluat în careu și a șutat cu efect, dar Negri a scos în corner
Min 69 – Rusescu a scăpat spre poartă și a șutat, Negri a scos de sub bară, dar de la margine fusese semnalizat un ofsaid
Min 68 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Tatu în locul lui Prepeliță
Min 65 – Martinovic a încercat un șut de la mare distanță, însă mingea s-a scurs pe lângă poarta lui Negri
Min 64 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Martinovic în locul lui Emeghara
Min 61 – STEAUA – AEK LARNACA 1-1, a marcat Pintado cu capul din careu după o centrare a lui Demetriou
Min 59 – Nikolic trimite cu capul puțin peste poartă, după o centrare a lui Brandan
Min 56 – A Bourceanu a încasat un cartonaș galben după un fault din spate la Van Dijk
Min 55 – STEAUA – AEK LARNACA 1-0, A marcat Rusescu din penalty
Min 53 – Nikolic obține un penalty după un contact cu Murillo. Reluările arată că a fost mai degrabă fault în atac, dar nu mai contează:)
Min 52 – După un aut bătut rapid, Rusescu a centrat pe jos, dar Hofland a scos din fața lui Prepeliță
Min 51 – Nikolic a interceptat o minge și a plecat din jumătatea proprie cu un fuleu fantastic, însă centrarea sa pentru Rusescu a fost deviată în corner
Min 49 – Garcia îl depășise pe Iliev, bulgarul l-a faultat pe spaniol din postura de ultim apărător, însă Said Ennjimi a lăsat jocul să continue
Min 48 – Început în forță al steliștilor, însă fazele de atac rămân fără rezultat pe tabelă
Min 46 – A început cea de-a doua repriză!
Min 45+1 – FINAL PRIMA REPRIZĂ‚! Ne mai rămân 45 de minute de speranță
Min 45 – A Iliev vede galben după o intrare dură din spate la Pintado
Min 44 – Rusescu a dezamăgit din nou cu un șut direct în peluză din 16 metri
Min 42 – Nikolic a interceptat o minge la centrul terenului, i-a pasat lui Tănase, dar centrarea șutată a acestuia în 6 metri nu a fost ajunsă de Rusescu și Negri a prins
Min 40 – Priso a făcut ce a vrut cu Latovlevici, dar șutul său din unghi a fost reținut de Tătărușanu
Min 36 – A Pintado a încasat primul cartonaș galben al meciului după un contact cu Geraldo
Min 35 – Hofland a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri, Tptărușanu a respins în față, dar Garcia a reluat în blocaj din 6 metri
Min 33 – Tănase și Latovlevici au construit o fază în banda stângă, dar reluarea lui Rusescu a fost atenuată de un fundaș cipriot
Min 29 – Steaua construiește anevoios, procesul fiind îngreunat de desele erori tehnice ale mijlocașilor centrali Bourceanu, Prepeliță și Tănase
Min 24 – Prepeliță a centrat perfect pentru Nikolic, iar acesta a trimis cu capul puțin pe lângă
Min 18 – Rusescu a încercat un șut fantezist din marginea careului, lateral dreapta, dar a eșuat. Fanii nu au uitat însă că el a fost eroul echipei în Ștefan cel Mare
Min 15 – Tot după un corner, Iliev a trimis cu capul puțin pe lângă, minge deviată de un fundaș al ciprioților
Min 15 -Tănase a șutat din prima cu stângul de pe linia de 16 metri, dar Negri a scos de sub bară
Min 14 – De Cler a centrat perfect pentru Pintado, dar lovitura de cap a acestuia a trecut milimetric pe lângă poartă. Tot stadionul a răsuflat ușurat, sperăm în continuare
Min 12 – Tănase a șutat de la peste 20 de metri, dar Negri nu a avut probleme
Min 7 – Nikolic trimite puțin peste poartă din 11 metri, după o reluare din prima
Min 7 – Schalke a deschis scorul la Haifa după o fază a lui Marica, autogol Buljat
Min 6 – Nikolic a căzut în careu după un contact cu un fundaș, însă nu a obținut decât un cormer
Min 5 – După mai multe minute de presing stelist, Brandan a încercat o centrare în forță din flancul stâng, dar mingea a trecut puțin peste transversală
Min 2 – Un prim atac al Stelei cu o centrare a lui Latovlevici, dar Nikolic nu a reușit să preia îm careu și faza s-a stins
Min 1 – Coregrafie de excepție a galeriei steliste
Min 1 – A început partida, cu lovitura de start a ciprioților!