De Boer a dat milităria jos din pod în Brazilia:** antrenorul lui Ajax a ales un loc atipic pentru pregătirea dublei cu Steaua! Ultimele vești din lotul „lăncierilor”
Între două ședințe de pregătire în vara din emisfera sudică, jucătorii și staff-ul lui Ajax își fac timp și pentru acte de caritate. „Lăncierii” au vizitat miercuri un cartier sărac din regiunea Alemao, Brazilia și au rămas impresionați de sărăcia care îi împinge pe mulți dintre copiii brazilieni să plece de mici de acasă pentru a deveni fotbaliști și a-și depăși astfel condiția socială precară.
După vizita făcută în „favelas”, pentru olandezi a continuat să apară aspectele atipice pentru o perioadă de pregătire de iarnă. Din cauză că terenul din complexul de pregătire al echipei Flamengo se prezenta într-o stare deplorabilă din cauza ploilor din ultimele zile, antrenorul Frank De Boer a ales să își mute ședința de pregătire într-o bază militară aparținând Marinei din Brazilia, astfel că Babel și compania s-au pregătit în condiții cu adevărat cazone.
Cel mai bine cotat jucător din lotul olandezilor, Siem De Jong, s-a simțit rău în ultimele zile din cauza unor probleme intestinale, însă acestea s-au rezolvat, iar fotbalistul a reintrat în programul echipei.