Decizia care îl lovește în plin și pe Mititelu:** FIFA a câștigat recursul cu Sion! TAS, așteptat să facă lumină

Clubul elvețian FC Sion a pierdut recursul intentat de FIFA în cazul folosirii în play-off-ul Europa League a șase jucători care nu ar fi avut drept de transfer.

Sion câștigase în prealabil două procese în civil cu forul internațional, însă FIFA a primit câștig de cauză în urma recursului.

Chiar și așa, speranțele clubului elvețian de a reveni în grupele Europa League rămân vii până pe 24 noiembrie, când TAS va decide cine are dreptate.

De finalitatea acestui caz se leagă și speranțele lui Adrian Mititelu în legătură cu reafilierea Universității Craiova.

Știința a fost exclusă din fotbalul românesc de CEx din cadrul FRF pe motiv că a apelat la justiția civilă în cazul „Victor Pițurcă”, dar se pare că federalii nu aveau dreptul să ia o asemenea decizie. Mai mult, după ce Sion a câștigat procesele civile, UEFA a dat înapoi și se vede nevoită acum să retragă pedeapsa elvețienilor, lucru care ar putea să se întâmple și în conflictul Universitatea – FRF!

Oltenii trebuie însă să aștepte o finalitate a procesului civil intentat, la fel cum UEFA așteaptă în cazul lui Sion un verdict clar din partea TAS.

Publicat: 18 11. 2011, 17:17
Actualizat: 18 11. 2011, 18:01