Fanii campioanei FCSB așteaptă cu nerăbdare punerea în vânzare a biletelor din Europa League, iar conducătorii grupării roș-albastre au stabilit prețurile tichetelor pentru partidele din UEL.
Oficialii FCSB vor scoate inițial la vânzare pachete pentru cele patru meciuri de pe teren propriu, iar acestea vor fi puse în curând în vânzare.
FCSB și-a asigurat opt meciuri prin calificarea în Europa League, iar pentru cele patru de acasă va scoate în primă fază la vânzare pachete. Ulterior, dacă vor mai rămâne tichete disponibile, ele vor fi fi vândute individuale pentru fiecare meci în parte. Cele mai ieftine pachete vor fi cele de la peluze și vor avea un preț de 500 de lei.
„Eu nu dau banii de la mine. Sunt bani câștigați, bani europeni. Am făcut o simulare. Din bilete, opt meciuri, 4.4 milioane. Și am pus biletele ieftime. Plus două meciuri, aproape șase milioane de euro doar din bilete! Dacă joci cu Dinamo, iei 600-700.000.
Am făcut pachete, oamenii au început să cumpere deja, la lojă, peste tot. Și-au rezervat loje înainte să apară pachetele. Biletele la peluză, să spunem, pot fi și 50 de lei, adică 10 euro. Am făcut pachete, dar nu sunt scumpe”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Șase din cele opt meciuri din cea de-a doua competiție europeană intercluburi vor avea în acest an, iar celelalte două în ianuarie 2025. Duelul cu Manchester United, cel mai așteptat de fanii roș-albaștrii, se va juca la București și este ultimul duel dintre cele 8 partide.
26 septembrie – FCSB – FC RFS – 22:00 – Arena Națională
3 octombrie – PAOK FC – FCSB – 22:00
24 octombrie – Rangers FC – FCSB – 22:00
7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland – 19:45 – Arena Națională
28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC – 22:00 – Arena Națională
12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB – 19:45
23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00 – Arena Națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER