Universitatea Craiova trăiește intens eliminarea din turul 3 preliminar al Europa League. Oltenii digeră greu ratarea calificării în play-off, mai ales după jocul prestat, în partida retur, în fața grecilor de la AEK Atena.
„E un sentiment de frustrare maxim. Plecasem cu handicap, dar puteam să ne calificăm după ce am jucat în repriza a doua, ce ocazii au fost. Este frustrant să vezi asemenea momente. Nu știu ce să spun, analiza o face Cornel, dar după ce am văzut și eu în partida asta, calificarea trebuia să fie a noastră.
Chiar dacă a fost 0-2 în primul meci, 1-0 pentru AEK în prima repriză, dar calificarea trebuia să fie a noastră. Ceea ce am jucat în repriza a doua și primele 22 de minute foarte bune ale noastre, cu ocazii, a lui Martic, apoi oportunitatea lui Cicâldău. După a venit primul șut pe poartă al lor și a fost gol, au fost niște momente dezastruoase ale noastre în care puteau să se distanțeze. Apoi a venit repriza a doua deosebit de bună a noastră.
(n.red. – ratarea lui Fortes) A avut o ocazie mare de tot, dacă dădea un gol acolo ne dădea mari speranțe, puteam să revenim, au fost și altele. Mă gândesc la situația lui Martic din minutul 7. Eu când am vorbit înainte de joc am zis că putem să ne calificăm dacă conjunctura jocului va fi favorabilă și noi vom știi să profităm de acest lucru. Ocaziile lui Bărbuș, Bancu, Fortes, penalty clar, a fost frustrant, frustrant, frustrant„, a spus la PRO X în dimineața zilei de vineri, 16 august, Sorin Cârțu, care a vorbit și despre atmosfera din vestiarul lui Corneliu Papură după eliminarea suferită:
„Trebuie să treacă, așa este la fotbal, mai ales că jucăm joi, duminică, iar tot ce s-a întâmplat joi trebuie să acoperi duminică și invers. Să treacă așa cum au trecut și când au avut victorii. Meciul următor este cel de la Botoșani și trebuie să rezolvăm, să vedem cum rezolvăm.
Pe toți ne încearcă un sentiment de frustrare maxim„.
Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa, în turul 3 preliminar, cu 1-3 la general, de AEK Atena. Pe olteni îi așteaptă întâlnirea cu FC Botoșani, în campionat, duminică, 18 august, de la ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER