Detaliul care a trecut aproape neobservat!** Chiricheș, scos vinovat după eroarea altui coleg: „Are carențe de la juniori”

După meciul pierdut de Steaua la Amsterdam, principalii responsabili pentru eșec găsiți de patronul Gigi Becali au fost Vlad Chiricheș sau Stefan Nikolic, care nu ar fi făcut un marcaj corespunzător la faza primului gol al lui Ajax. Însă, după revizionarea partidei, a mai apărut un „vinovat”. În opinia lui Dumitru Dragomir, portarul Ciprian Tătărușanu și-a încurcat colegii la cornerul în urma căruia Alderweireld a înscris nestingherit.

„Se știe de la juniori că, atunci când portarul strigă ‘las-o’, atunci te dai la o parte. Tătărușanu a vrut să iasă, a făcut doi pași înainte, după care s-a retras și s-a dus spre stânga, nu înspre minge. Corect era să se ducă spre balon cu orice risc, chiar dacă greșea. Am văzut că el are multe carențe, când plonjează în stânga respinge cu mâna dreaptă, în loc să dea în ea cu stânga, care e mai la îndemână. El este un portar valoros, dar a fost prost învățat”, a declarat Dragomir la DigiSport.

Cu această intervenție pe jumătate de la Amsterdam, Tătărușanu ajunge la cota 3 în ceea ce privește gafele comise în partidele contra echipelor olandeze. Sezonul trecut, în aceeași fază a Europa League, portarul Stelei își îngropa echipa în dubla cu Twente, cu câte o greșeală decisivă la fiecare dintre meciuri, încheiate cu același scor, 1-0.

Publicat: 18 02. 2013, 18:24
Actualizat: 18 02. 2013, 18:25