„Din acest moment suferim!”** Sabău trage un semnal de alarmă înaintea debutului în Europa! Ce zice de meciul cu MyPa și ce întăriri cere urgent

Antrenorul echipei Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că formația finlandeză MyPa nu este un adversar pe care l-ar numi valoros, dar a precizat că aceasta trebuie respectată deoarece poate provoca surprize.

„Este un meci cu un adversar pe care nu l-aș putea numi valoros, dar un adversar care trebuie respectat. Trebuie să pregătim jocul cu foarte mare seriozitate pentru că pot apărea surprize atunci când te prezinți superficial. MyPa e o echipă nordică, agresivă, disciplinată, bună pe contraatac și are câțiva jucători străini care pot face diferența. Ei sunt în plin campionat, au jucat 17 etape și sunt pe locul cinci. Așadar au un ritm de joc oficial ceea ce noi nu avem, iar din acest motiv suferim. Ei vor sta mai bine fizic, în timp ce de partea noastră vor fi valoarea și sper eu inteligența în joc”,
a spus Sabău.

Tehnicianul are emoții înaintea debutului într-un meci oficial pe banca tehnică a echipei Rapid. „Am emoții, normal, vreau să îi răsplătesc pe cei care și-au pus încrederea în mine. Trebuie să ajungem în grupele Ligii Europa, ăsta este obiectivul meu, obiectivul pe care ni-l dorim toți. Să ajungi acolo e o experiență extraordinară, iar unii dintre jucători au jucat la acest nivel și știu asta”, a explicat antrenorul.

Pentru partida de joi, Sabău nu va putea conta pe trei jucători: Ovidiu Herea are varicelă, Marius Constantin este încă nerefăcut după o accidentare, iar Vladimir Bozovici are în continuare probleme cu viza. „Pentru meciul cu MyPa ne lipsesc trei jucători importanți, este vorba despre Marius Constantin care încă nu e refăcut, de Bozovici care trebuie să vină în țară astăzi, și de Herea care are varicelă. Herea trebuie să stea 10 zile, deci pierde practic toată pregătirea și trebuie să o ia de la zero”, a adăugat Ioan Ovidiu Sabău.

Atacantul Daniel Pancu le-a transmis fanilor că jucătorii au nevoie de suportul lor necondiționat în acest început de sezon. „Ne așteaptă o seară specială mâine, ca toate în care evoluăm în cupele europene. Plecăm favoriți, dar dacă nu vom fi atenți putem avea parte de surprize. Un adversar care a înscris acum doi ani trei goluri Timișoarei nu este un adversar atât de slab, este un adversar slăbuț cel mult. Sper ca publicul nostru să înțeleagă perioada asta nouă și că s-au schimbat unele lucruri la echipă. Sunt mulți jucători noi și în acest început de sezon avem nevoie de suportul lor necondiționat„, a spus Pancu.

Președintele executiv Constantin Zotta a afirmat că pentru Rapid va fi mult mai greu în acest an să se califice în grupele Ligii Europa decât în sezonul precedent. „Va fi mult mai greu decât anul trecut pentru că atunci am avut doar play-off-ul, unde am fost cap de serie, ceea ce nu se întâmplă anul acesta. Am fost cap de serie doar acum, în turul 2 preliminar. În turul 3 preliminar și în play-off nu vom mai fi cap de serie. Așadar va fi mult mai dificil să ajungem în grupe”, a precizat Zotta.

Ioan Ovidiu Sabău a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că mai are nevoie de un portar și de un mijlocaș la închidere pentru a-și completa lotul în vederea noului sezon.

„În momentul de față mai avem nevoie de un portar, care să suplinească plecarea lui Dani Coman, și poate de un mijlocaș central cu calități mai defensive”
, a spus tehnicianul.

Sabău a menționat că mijlocașul Iulian Apostol, jucător care a fost exclus din lot la începutul acestui an, a revenit la prima echipă. „Apostol s-a întors, are contract cu Rapid, se pregătește, și dacă va fi util echipei va evolua”, a explicat Sabău.

Întrebat dacă portarul echipei FCM Târgu Mureș, Dragoș Balauru, este o variantă, Sabău a răspuns: „Ar fi fost o variantă, da”.

În această vară, din lotul cu care Rapid a încheiat sezonul 2011-2012 al Ligii I au plecat zece jucători: Dan Alexa, Marcos Antonio, Alexandru Ioniță, Ezequias Roosevelt, Dănuț Coman, Cosmin Vâtcă, Valentin Crețu, Ciprian Deac, Sabrin Sburlea și Juan Ignacio Sanchez Sotelo. În schimb, au fost achiziționați nouă fotbaliști: Călin Albuț, Ionuț Voicu, Wallace da Silva, Marius Constantin, Renan Silva, Nemanja Milisavljevici, Dorin Goga, Baze Ilijoski și Stefan Pereira.

Echipa Rapid întâlnește, joi, de la ora 20.30, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, formația finlandeză MyPa, într-o partidă contând pentru prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

Mediafax

Publicat: 18 07. 2012, 17:14
Actualizat: 18 07. 2012, 17:16