Din seria „cenușa vulcanică”! **Fulham, antrenament pe autostradă, înainte de Hamburg
Echipa Fulham a fost nevoită să efectueze un antrenament ușor pe
autostradă, miercuri, înainte de a ajunge la Hamburg pentru a juca
în semifinalele Ligii Europa, deoarece a rămas blocată timp de trei
ore în trafic, informează cotidianul The Sun.
Potrivit sursei citate, autocarul cu echipa antrenată de Roy
Hodgson a rămas blocată în trafic din cauza unui accident, la
aproximativ 110 kilometri de destinație. Deplasarea a durat 17
ore.
„Astfel, Hodgson le-a spus jucătorilor săi să treacă pe
marginea autostrăzii pentru a efectua un antrenament
ușor”, menționează The Sun.
„Nu este un antrenament ideal, dar a fost bine că am
coborât din autocar și ne-am dezmorțit. Indiferent de modul de
deplasare, cu autocarul sau avionul, va fi dificil să obținem
calificarea în finală. Am mers mult cu autocarul și de această dată
nu a fost cea mai bună deplasare, dar suntem profesioniști și
trebuie să trecem peste asta”, a declarat portarul Mark
Schwarzer.
În ciuda întârzierii cu trei ore a sosirii la Hamburg, Fulham a
reușit, miercuri seară, să se antreneze pe Nordbank Arena.
Fulham s-a deplasat cu autocarul în Germania din cauza norului
de cenușă provocat de erupția vulcanului de sub ghețarul
Eyjafjallajokull din sudul Islandei, care perturbă, de o săptămână,
traficul aerian al mai multor țări din Europa.
Meciul Hamburger SV – Fulham, din prima manșă a semifinalelor
Ligii Europa, este programat în această seară, la ora 22.05.