„Dinamo a obținut un rezultat bun în campionat**, dar fotbalul european e complet diferit”
Atacantul formației Galatasaray Istanbul, Harry Kewell, a
declarat că Dinamo este o echipă bună, care a obținut un rezultat
bun în etapa trecută a Ligii I, însă fotbalul european e complet
diferit de campionatul intern.
„Dinamo este o echipă bună, am auzit că au obținut un
rezultat bun în campionat, dar fotbalul european e complet diferit
și multe echipe trebuie să înțelegă că sunt diferențe între
campionatul intern și cupele europene. Suntem calificați deja în
primăvara europeană, e perfect asta, dar mai avem două meciuri și
trebuie să le concentrăm și să le câștigăm”, a spus
Kewell.
Herry Kewell a precizat că este mulțumit de rezultatul obținut
la București, unde Galatasaray a învins-o pe Dinamo, cu scorul de
3-0. „Cred că am jucat bine în seara asta, am lăsat mingea
să circule, ne-am fructificat șansele și sunt mulțumit de acest
rezultat”, a menționat fotbalistul.
Atacantul australian a explicat că echipa sa a marcat șapte
goluri în cele două manșe ale confruntării cu Dinamo, pentru că
jucătorilor de la Galatasaraye le place să înscrie. „Venim
de la o vreme frumoasă în Istanbul, iar acum vremea a fost rece.
Joc de 14 ani în Europa și sunt obișnuit cu astfel de schimbări. Am
marcat șapte goluri în două meciuri contra acestei echipe, dar am
făcut-o pentru că ne place să înscriem, iar al treilea gol a fost
dintr-un șut frumos”, a mai spus Kewell.
Referinduse la Gheorghe Hagi, cel mai apreciat fotbalist român
care a evoluat la Galatasaray, Kewell a spus: „Hagi este un
jucător foarte special, este o legendă nu doar aici, ci și la
Galatasaray. E fantastic să evoluez la clubul la care a jucat și
el”.
Dinamo București a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de
0-3, meciul susținut în compania formației turce Galatasaray
Istanbul, contând pentru etapa a IV-a a grupei F a Ligii
Europa.