Dinamo a scăpat de excluderea din cupele europene, dar oficialii din "Ștefan cel Mare" consideră că sancțiunea dată de UEFA (50.000 de euro amendă și trei etape de suspendare) este și așa prea mare. Cornel Dinu speră totuși ca recentele evenimente să le "dea de gândit suporterilor" și susține în continuare că vina a aparținut în mare măsură și forțelor de ordine care au intervenit cu întârziere.
"E o pedeapsă grea, care respectă regulamentele si dovedeste cum sunt tratate la UEFA astfel de evenimente.
A fost o acțiune premeditată, încurajată și favorizată de factori caer ar fi trebuit să se ocupe de alte lucruri. E o sancțiune care trebuie să dea de gândit suporterilor care au făcut ce au făcut. Legea care există acum în românia este depășită de imaginația malefică a unor suporteri. Eu cred că sunt foarte puțini. E inadmisibil ca organele de ordine să nu intervină când ești avertizat cu zece minute înainte că urmează să se pătrundă pe teren. Nu s-a intervenit nici măcar cu un jet de apă", a declarat Cornel Dinu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER