UEFA a anunțat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că FC Dinamo va juca fără spectatori următoarele trei meciuri de pe teren propriu în cupele europene, pentru unul dintre aceste meciuri sancțiunea aplicându-se doar dacă dinamoviștii vor avea alte incidente într-o perioada de doi ani.
"FC Dinamo 1948 București a pierdut la masa verde, cu scorul de 0-3, meciul cu Slovan Liberec, din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, ca urmare a comportamentului nepotrivit al suporterilor. Comisia de Disciplină și Control a UEFA a mai decis ca Dinamo să joace următoarele trei meciuri de pe teren propriu în cupele europene fără spectatori – pentru unul dintre aceste meciuri sancțiunea aplicându-se doar dacă Dinamo are alte incidente în perioada de doi ani de probă", scrie site-ul uefa.com.
Pe site-ul forului fotbalistic european se mai precizează că Dinamo a fost amendată cu 50.000 de euro și că gruparea română poate face apel în termen de trei zile la această decizie.
Meciul Dinamo – Slovan Liberec, din 20 august, din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, scor 0-2, a fost întrerupt în minutul 88, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER