Antrenorul echipei austriece SK Sturm Graz, Franco Foda, a declarat, joi, după meciul pierdut de formația sa pe terenul grupării Dinamo București, scor 1-2, că Dinamo este puternică în atac, dar la Atena trebuie să aibă grijă în apărare și să nu joace deschis.
„Mi-a plăcut prima repriză. Am început bine și am marcat, chiar dacă Dinamo a presat. Consider că scorul de 1-1 la pauză a fost corect. În repriza secundă, pe fondul superiorității noastre numerice ne-am dorit foarte mult să câștigăm și au apărut greșeli în defensivă, care au dus la marcarea golului al doilea al lui Dinamo. Dinamo este o echipă puternică în atac, dar la Atena trebuie să aibă foarte mare grijă în apărare, trebuie să nu joace deschis. Sunt foarte mulțumit de jucătorii care au intrat pe teren, deși nu au fost atenți în defensivă, dar sunt foarte supărat pentru golurile primite„, a declarat Foda, informează MEDIAFAX.
Echipa Dinamo București a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formația austriacă Sturm Graz, într-un meci contând pentru etapa a V-a a grupei F a Ligii Europa și se menține în cursa pentru calificarea în 16-imile competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER