Dinamo a avut parte de o tragere la sorți norocoasă, iar adversară în turul trei preliminar al Europa League îi va fi câștigătoarea meciului dintre Isktra-Stal Rîbnița (Moldova) și NK Varazdin (Croația). Croații sunt favoriți, după ce au reușit o remiză, scor 1-1, în turul disputat în Moldova.
Liviu Ciobotariu e mulțumit de tragerea la sorți și a declarat pentru www.prosport.ro că Dinamo va încerca să-și asigure calificarea chiar din primul meci, care se va juca la București, pe 28 iulie. Ciobi nu vrea să stea cu emoții pănă la returul de pe 4 august și spune că va trata foarte serios dubla din Europa League. Tehnicianul „cânilor” le transmite jucătorilor să rămână concentrați, indiferent de adversar.
VEZI AICI CINE SUNT CELE DOUĂ‚ ECHIPE CARE O POT ÎNTÂLNI PE DINAMO
„A fost o tragere avantajoasă. Obiectivul nostru este accederea în grupe. Am înțeles că jucăm primul meci acasă. Vom încerca să tranșam calificarea încă din prima manșă, pe teren propriu. Indiferent de adversar, vom trata fiecare joc cu mare responsabilitate. Nu ne permitem relaxare într-o dublă manșă. Rămâne de văzut cine se va califica dintre Iskra și Varazdin, pentru că am înțeles că a fost meci egal în tur. După acest rezultat, Varazdin pare favorită, dar vom vedea„, a declarat Liviu Ciobotariu pentru www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER