Dinamoviștii au ajuns în Croația! Vezi cine l-a întâmpinat pe Torje!

UPDATE:
Dinamoviștii au ajuns în Croația, acolo unde vor juca mâine partida
cu Hajduk Split. Torje a fost cel care a avut parte de o surpriză
de proporții, mijlocașul dinamovist fiind așteptat pe aeroportul
din Split de mama sa, Silvia Torje.

Pe de altă parte, întreaga delegație dinamovistă a fost
așteptată de aproximativ 25 de polițiști. Forțele de ordine din
Croația aveau misiunea de a-i escorta pe „câini” până la hotel. Pe
elevii lui Andone îi așteaptă însă infernul mâine seară, la ora
partidei, știut fiind faptul că suporterii lui Hajduk creează o
atmosferă incendiară la fiecare meci de pe teren propriu.


Dinamo a plecat astăzi spre Split unde joi va disputa manșa a
doua a turului trei preliminar la Europa League contra celor de la
Hajduk. Partida începe de la scorul de 3-1, rezultat înregistrat în
urmă cu o săptămână la București, iar croații promit că își vor lua
revanșa.

După ce a primit trei goluri de la o nou-promovată în ultima etapă
de campionat, Ioan Andone s-a arătat îngrijorat de modul cum se
prezintă echipă sa în compartimentul defensiv, dar „câinii” sunt
încrezători că vor reuși să marcheze cel puțin o dată și să-și
adjudece calificarea. Andone a afirmat că elevii săi trebuie să
managerieze corect primele 15 minute ale fiecărei reprize pentru că
presiunea exercitată de croați va fi infernală.

„Va fi o partidă complicată și va fi nevoie de disciplină tactică.
În primul meci i-am surprins, însă acum va fi mai greu. Sper ca
băieții să nu aibă emoții, mai ales că primele 15 minute din ambele
reprize vor fi infernale”,
a declarat Ioan Andone.

Partida dintre Hajduk Split și Dinamo se va disputa mâine cu
începere de la ora 21:00.

Publicat: 04 08. 2010, 13:25
Actualizat: 04 08. 2010, 16:38