Directorul sportiv al Sevillei, atrage atenția înaintea meciului cu CFR Cluj: „Nu au pierdut acasă decât cu Slavia Praga, în Champions League”. Analiza lui Monchi pentru dubla de Europa League | VIDEO
Directorul sportiv al Sevillei trage un semnal de alarmă înainte de dubla cu CFR Cluj. Într-un interviu pentru canalul de Youtube al clubului, Monchi susține că formația din Gruia are performanțe foarte bune pe teren propriu, în cupele europene, doar Slavia Praga reușind să câștige.
CFR Cluj – Sevilla se dispută în această seară de la ora 20:00, în direct pe Digisport 1, LookSport, TelekomSport și în format livetext pe ProSport.ro.
Laude pentru CFR Cluj
”În acest sezon, au pierdut acasă doar în Champions League cu Slavia Praga. A câștigat cu Rennes, Celtic și Lazio și este liderul campionatului intern. Este o echipă competitivă, care de multe ori joacă la limită. Nu au un nume mare ca alte echipe aflate în competiție, dar parcursul din acest sezon ne face să fim atenți. Trebuie să oferim cea mai bună versiune a noastră”, a declarat Ramón Rodríguez Verdejo, poreclit Monchi.
Mai mult, oficialul andaluzilor crede că echipa sa trebuie să se prezinte la un înalt nivel pentru ca starea gazonului de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu și alte impedimente să nu își facă simțite prezența în evoluția celor de la Sevilla.
”În faza grupelor ai o marjă de eroare, nu foarte mare e adevărat, dar acum este o manșă eliminatorie și orice greșeală este plătită scump. Trebuie să ne gândim la ce putem face. Vremea este așa cum este, terenul nu se va schimba și trebuie să fim la nivelul cerut de această competiție”, a mai spus acesta.