Dorinel Munteanu: „Avem condiții bune!** Europa ne așteaptă!”

Tehnicianul Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial, sâmbătă, ca antrenor principal al echipei Oțelul Galați, cu care își propune să obțină clasarea pe un loc pe va permite participarea în cupele europene.

"Sunt mulțumit de lot. Este concurență pe toate posturile. Sunt condiții pentru a ne îndeplini obiectivul, acela de a prinde o cupă europeană", a declarat Munteanu, într-o conferință de presă. El a mai spus că a ales Oțelul datorită lui Marius Stan și a obiectivului îndrăzneț impus de club.

La conferința de presă a participat și directorul general Marius Stan, care a afirmat că a optat pentru Munteanu datorită profesionalismului acestuia. "În primul rând datorită profesionalismului său extraordinar. În plus, mizez pe dorința lui de revanșă. Am fost foarte mâhnit de ceea ce i s-a întâmplat la ultimele echipe pe care le-a pregătit. Unii și-au permis să jignească omul Dorinel, fără să țină cont de nimic", a declarat Stan.

Sâmbătă a ajuns la Galați și Ion Balur, cel care va fi unul dintre secunzii lui Munteanu.

Mediafax

Publicat: 11 07. 2009, 15:32
Actualizat: 11 07. 2009, 16:29