Dragoș Nedelcu, debusolat după victoria FCSB cu Milsami Orhei. Ce a spus despre Gigi Becali: „Îl cunoașteți”

FCSB s-a impus cu 2-0 în prima manșă a turului I preliminat Europa League, împotriva lui Milsami Orhei, iar unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost Dragoș Nedelcu, lăudat de altfel de Gigi Becali. La final, mijlocașul a oferit prima reacție despre meciul care a avut loc la Giurgiu. 

Florin Tănase a început cum nu se poate mai bine sezonul 2019-2020. Fotbalistul folosit inter în sistemul 4-3-3 a marcat de două ori, iar FCSB pornește ca favorită în returul din Republica Moldoba, care va avea loc la Orhei. 

Inclusiv Nedelcu a avut un joc bun la Giurgiu, iar la final a oferit primele reacții: „Pe nea Gigi îl cunoașteți, dacă joci bine ești cel mai bun, dacă nu, imediat te scoate din echipă, ne-am obișnuit cu el”, a spus Dragoș Nedelcu.

„Am jucat la Viitorul în acest sistem, dar mă voi adapta indiferent. Mă bucur că a venit și Vână. Vrem să ieșim campioni anul acesta. Apoi obiectivul este să intrăm în grupele Europa League. E primul meci oficial după ce am fost la naționala de tineret, am făcut un meci bun am luat o șansă importantă de calificare”, a mai spus Dragoș Nedelcu.

 

Publicat: 12 07. 2019, 09:45
Actualizat: 12 07. 2019, 09:46