Duckadam: „E greu să ne găsim liniștea!** Suntem distruși psihic”

Steaua a fost eliminată dramatic. Duckadam spune că e greu să
își mai găsească liniștea și că jucătorii sunt distruși din punct
de vedere psihic.

„Dezamăgirea e mare de tot, să pierzi în minutul 93 e
foarte dificil. E greu să ne mai găsim liniștea. Dacă era 2 sau 3
la 0, era altceva, dar așa, ce să mai spunem? Trebuie să continuăm,
nu avem ce face. Suntem distruși din punct de vedere
psihic!
„, a declarat Duckadam la Sport.ro

„Nu am avut noroc”

Plecăm în vacanță, sperăm ca la anul să avem mai multă șansă. S-a
demonstrat și acum că fără ea, degeaba jucăm. Am arătat un fotbal
bun în Europa League, numai lipsa de noroc ne-a privat de
calificare”, a mai spus Duckadam la Sport.ro.

Steaua București a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa, după
ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0),
de echipa italiană Napoli, în ultima etapă a grupei K a
competiției.

Golul echipei italiene a fost marcat în minutul 90+2 de Cavani,
care a trimis mingea în poartă, din trei metri, la un corner
executat de pe partea dreaptă.

Pentru a reuși calificarea în primăvara europeană, Steaua avea
nevoie de cel puțin un egal în partida cu Napoli.

Napoli: 26. De Sanctis – 14. Campagnaro (77. Sosa ’52), 28.
Cannavaro, 6. Aronica – 11. Maggio, 21. Yebda (12. N.Dumitru ’62),
5. Pazienza, 3. Vitale (8. Dossena ’79) – 18. Zuniga, 7. Cavani,
17. Hamsik. Antrenor: Walter Mazzarri.

Steaua: 12. Tătărușanu – 29. Bonfim, 18. Martinovici, 23. Geraldo
Alves, 14. Latovlevici – 6. Gardoș (26. Bicfalvi ’65) – 7. Szekely
(91. Matei ’90+4), 21. Ricardo Gomes, 20. Angelov (8. Răduț ’89),
24. Surdu – 28. Stancu. Antrenor: Marius Lăcătuș.

Cartonașe galbene: Maggio ’73, Cannavaro ’76, ’90+6 / Szekely ’11,
Bonfim ’76, Surdu ’81, Latovlevici ’90+6

Cartonaș roșu: Cannavaro ’90+6

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Cehia, condusă la centru
de Pavel Kralovec, ajutat de asistenții Miroslav Zamal și Martin
Wilczek, de asistenții suplimentari Radel Matejek și Tomas
Kocourek, arbitru de rezervă fiind desemnat Libor Kovarik.

Antrenorul echipei italiene, Walter Mazzarri, a fost suspendat
pentru acest meci, locul său pe banca tehnică fiind luat de
secundul Nicolo Frustalupi.

Publicat: 16 12. 2010, 00:22
Actualizat: 16 12. 2010, 00:24