Dudelange a scris istorie după remiza cu Betis. EXCLUSIV | Detalii din interiorul clubului: „Au încercat să joace fotbal și au fost răsplătiți” + curg ofertele pentru călăii CFR-ului

Dudelange a terminat faza grupelor Ligii Europa cu un singur punct, obținut în ultima etapă, dar acest punct e cu adevărat uriaș pentru o țară precum Luxemburg. Dudelange a uimit întregul continent în acest an, când a eliminat Legia Varșovia și CFR Cluj, reușind să devină prima echipă din Luxemburg care se califică în grupele unei competiții continentale.

ProSport a stat de vorbă cu Yannis Bouaraba, jurnalist al publicației luxemburgheze Mental. Pentru un club precum Dudelange, punctul obținut în ultima etapă, contra lui Betis Sevilla, reprezintă o bornă istorică pentru fotbalul din Luxemburg: „Înaintea meciului, ehipa avea ca obiectiv să obțină măcar un punct. Toată lumea e fericită. Jucătorii nu s-au baricadat, au încercat să joace fotbal și iată că au fost răsplătiți.

Cele trei echipe sunt din altă lume, comparativ cu Dudelange. Au știut asta de la început și au încercat să se bucure de șansa pe care au avut-o. Faptul că au terminat grupa cu un punct reprezintă cu adevărat o performanță. Va fi extrem de greu să se califice în grupe și în sezonul viitor. Oamenii de la club sunt destul de scpetici. Oricum, performanța din acest sezon e uriașă.

În meciul retur cu AC Milan am sperat că putem obține măcar un egal. Olympiacos și Betis au meritat să se califice. AC Milan nu a fost la nivelul lor. Cu toții ne așteptam ca Olympiacos să învingă aseară. Jucătorii nu vor primi vreo primă specială pentru remiza cu Betis, dar au intrat în vizorul unor echipe din campionate puternice. Dave Turpel, Danel Sinani și Dominik Stolz au deja oferte din alte campionate. Din Belgia, Rusia și Polonia. Ar fi un pas uriaș pentru ei.

În final a fost o poveste frumoasă. Nu sunt foarte mulți microbiști în Luxemburg, astfel că nu a fost cine știe ce sărbătoare ieri. Dar oamenii au fost în general fericiți pentru că Dudelange a ieșit cu fruntea sus din grupe.”

Rezultatele înregistrate de Dudelange, în cupele europene, în acest sezon:
Dudelange – MOL Vidi 1-1 (Turul I preliminar al Ligii Campionilor)
MOL Vidi – Dudelange 2-1 (Turul I preliminar al Ligii Campionilor)
Dudelange – Drita 2-1 (Turul II preliminar al Ligii Europa)
Drita – Dudelange 1-1 (Turul II preliminar al Ligii Europa)
Legia Varșovia – Dudelange 1-2 (Turul III preliminar al Ligii Europa)
Dudelange – Legia Varșovia 2-2 (Turul III preliminar al Ligii Europa)
Dudelange – CFR Cluj 2-0 (Playoff Liga Europa)
CFR Cluj – Dudelange 2-3 (Playoff Liga Europa)
Dudelange – AC Milan 0-1 (Grupe Liga Europa)
Betis – Dudelange 3-0 (Grupe Liga Europa)
Dudelange – Olympiacos 0-2 (Grupe Liga Europa)
Olympiacos – Dudelange 5-1 (Grupe Liga Europa)
AC Milan – Dudelange 5-2 (Grupe Liga Europa)
Dudelange – Betis 0-0 (Grupe Liga Europa)

Publicat: 14 12. 2018, 17:15
Actualizat: 14 12. 2018, 17:16