Dumitriu spionează pentru Steaua** la cererea lui Stoichiță!
Dumitru Dumitriu, fostul antrenor al Stelei, a declarat că la
rugămintea lui Mihai Stoichiță a acceptat să monitorizeze
evoluțiile adversarilor Stelei din Europa League. Dumitriu i-a
observat într-un meci de campionat pe olandezii de la Twente și
urmează să-i urmărească și pe turcii de la Fenerbahce, deși
momentan nu deține nicio funcție oficială în cadrul clubului.
„M-a contactat Stoichiță și m-a rugat să observ meciul lui
Twente cu Venlo, am acceptat, dar după ce am primit și acceptul
conducerii. Acum, urmează să-i comunic lui Stoichiță ce am observat
la acel meci. De acum înainte voi merge să văd și meciurile lui
Fenerbahce. De asemenea, voi observa și evoluțiile anumitor
jucători care pot fi transferați la Steaua. Cu toate că fac aceste
activități, vreau să se știe că deocamdată nu am nicio funcție
oficială în staff-ul Stelei. Dacă mi se va propune însă asta, voi
accepta fără rezerve, doar e vorba de Steaua”, a declarat
Dumitru Dumitriu pentru NewsIn, citat de sport.ro
Mihai Stoichiță și Dumitru Dumitriu au lucrat împreună la Steaua,
în perioada 1994-1997, actualul antrenor al echipei „roș-albastre”
fiind secundul lui Dumitriu.