Dumitru Dragomir i-a desființat pe cei de la FCSB: „Puteau lua 14 goluri. Erau așa spații, că putea să treacă un tren, un vapor și un tramvai”

FCSB a ratat calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 5-1, de Lazio, în manșa retur a 16-imilor competiției. În tur, elevii lui Dică câștigaseră cu 1-0. Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a vorbit în termeni duri despre jocul trupei roș-albastre.

„Ar trebui să fie foarte mulțumiți. Dar 9 sau 14 goluri nu erau multe. Ba da, exact 14, luați fazele, mi-am notat. Cel mai puțin 9 și cel mai mult 14. Păi fiecare fază era fază de gol. Ei au intrat făcând pressing în jumătatea ălora, parcă erau cel puțin Manchester sau Barcelona. Fotbalul românesc, în istorie, n-a avut rezultate decât apărându-se. Iar acum, să te duci, cu 1-0 firav și să joci așa, era imposibil să nu iei 5.

Erau așa spații, că putea să treacă un tren, un vapor și un tramvai. Trebuiau să stea grupați acolo. Numai în situații extraordinare trebuia sa plece pe contraatac. Parcă erau înecați. Convingerea mea e că ei erau convinși că le pot da gol acolo, cine le-o fi spus ideea asta, nu știu. Dar lua două, nu cinci. Suntem mai exact ca diferența între București și Roma. Roma are istorie de mii de ani, iar noi avem istorie de 100. Deocamdată, abia ne naștem. Acum suntem la genunchiul broaștei”, a spus Dumitru Dragomir, la Digi Sport.

Publicat: 23 02. 2018, 08:33
Actualizat: 23 02. 2018, 08:34