E disperat să plece după CORECȚIA de pe Național Arena!** „Situația mea nu s-a schimbat!” Ce anunț a făcut chiar după meci singurul „neamț” supărat

Stuttgart s-a impus la scor (5-1) în fața Stelei, chiar pe Național Arena, însă nu toți jucătorii din lotul pregătit de Bruno Labbadia au avut o stare euforic[ la finalul partidei.

Deși a fost titular aseară, sârbul Zdravko Kuzmanovic le-a transmis clar șefilor, chiar după meci, că nu are de gând să mai rămâna la Stuttgart și din sezonul viitor.

Nemulțumit că nu mai are postul de titular asigurat odată cu începerea noului sezon (a prins doar 6 meciuri în cele 12 etape scurse până acum), fostul jucător al Fiorentinei e decis să plece liber de contract la finalul sezonului.

Omul pentru care Stuttgart i-a plătit Fiorentinei 8 milioane de euro în 2009 va intra în ultimele 6 luni de contract și va putea semna cu orice club din postură de jucător liber.

„Am fost titular astăzi, dar situația mea nu s-a schimbat… în vară voi pleca”, le-a spus Kuzmanovic celor de la Bild, imediat după meci.

Kuzmanovic s-a arătat extrem de deranjat de modul în care a fost tratat de Labbadia în ultimul timp și a răspuns sec în momentul în care a fost lăudat pentru prestația sa din meciul cu Steaua: „Nu mi-am pus niciodată la îndoială calitățile„.

Cel mai probabil, Stuttgart va încerca să-l vândă pe Kuzmanovic în perioada de mercato din iarnă, pentru a recupera măcar o parte din investiția făcută în 2009.

17 goluri în 90 de partide a reușit fostul coechipier al lui Mutu de la Fiorentina, pentru VFB Stuttgart

6 goluri în 46 de selecții a înscris mijlocașul pentru naționala Serbiei
 

Publicat: 23 11. 2012, 13:39
Actualizat: 23 11. 2012, 13:45