George Ogăraru s-a declarat mulțumit de faptul că se află pe pământ românesc de ziua națională a țării noastre. „Pentru mine este minunat să fiu aici, mai ales că este o zi foarte importantă pentru mine, ziua de 1 Decembrie”, a mărturisit fundașul român.
Românul lui Ajax își dorește ca Poli să nu obțină niciun punct, chiar dacă Ajax s-ar califica mai departe și cu un egal. „Ajax este obișnuită să câștige orice meci și să joace la victorie. Poli este o echipă puternică și de acest lucru ne-am convins și noi, mai ales că pe «Amsterdam ArenA» a fost 0-0”. Ogăraru a fost spionul olandezilor înainte de meciul lui Poli de la Asterdam, însă el crede că „lăncierii” nu aveau mare nevoie de informațiile sale. „Au un sistem foarte bine organizat și au urmărit foarte multe partide ale lui Poli și din campionat, și din cupele europene, așa că sunt foarte bine informați. Le-am povestit istoria clubului, dar despre felul în care joacă Timișoara s-au informat singuri. Referitor la istorie, le-am spus că ar trebui să se gândească la domnul Ștevan Covaci, care i-a ajutat foarte mult”, a declarat fundașul lui Ajax.
„Ogăraru a avut ghinion, dar e printre cei mai buni”, Martin Jol, antrenor Ajax
„Pe viitor îmi doresc să ajung la echipa națională. Am vorbit cu Răzvan și rămâne să vedem ce se va întâmpla pe viitor”, George Ogăraru, jucător Ajax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER