„E minunat să fiu acasă!”

George Ogăraru s-a declarat mulțumit de faptul că se află pe
pământ românesc de ziua națională a țării noastre. „Pentru mine
este minunat să fiu aici, mai ales că este o zi foarte importantă
pentru mine, ziua de 1 Decembrie”, a mărturisit fundașul român.

Românul lui Ajax își dorește ca Poli să nu obțină niciun punct,
chiar dacă Ajax s-ar califica mai departe și cu un egal. „Ajax este
obișnuită să câștige orice meci și să joace la victorie. Poli este
o echipă puternică și de acest lucru ne-am convins și noi, mai ales
că pe «Amsterdam ArenA» a fost 0-0”. Ogăraru a fost spionul
olandezilor înainte de meciul lui Poli de la Asterdam, însă el
crede că „lăncierii” nu aveau mare nevoie de informațiile sale. „Au
un sistem foarte bine organizat și au urmărit foarte multe partide
ale lui Poli și din campionat, și din cupele europene, așa că sunt
foarte bine informați. Le-am povestit istoria clubului, dar despre
felul în care joacă Timișoara s-au informat singuri. Referitor la
istorie, le-am spus că ar trebui să se gândească la domnul Ștevan
Covaci, care i-a ajutat foarte mult”, a declarat fundașul lui
Ajax.

„Ogăraru a avut ghinion, dar e printre cei mai
buni”,
Martin Jol, antrenor Ajax

„Pe viitor îmi doresc să ajung la echipa națională. Am
vorbit cu Răzvan și rămâne să vedem ce se va întâmpla pe
viitor”,
George Ogăraru, jucător Ajax

Publicat: 02 12. 2009, 08:41
Actualizat: 02 12. 2009, 08:41