„E și meritul nostru că lumea vine la stadion!”** Ce spune Bourceanu despre meciul cu Molde

Steaua va juca joi, ora 22:00, un meci important în economia calificării în „primăvara” europeană contra celor de la Molde.

Căpitanul echipei, Alex Bourceanu, speră ca echipa să se prezinte mai bine decât la meciul cu Copenhaga deși este conștient că partida contra norvegienilor va fi una grea.

Referitor la afluența de spectatori de pe Arena Națională, Bourceanu spune că steliștii merită o asemenea „atenție” din partea fanilor deoarece și rezultatele echipei sunt pe măsură.

„Cred ca va fi un meci dificil, sper să jucăm mai bine decât am făcut-o cu Copenhaga. Dacă suntem atât de urmăriți și apreciați de suporteri înseamnă că este și meritul nostru. Am muncit, iar atunci când ai rezultate, oamenii vin la stadion. Obiectivul principal este campionatul. Au trecut doar 12 etape, nu ne considerăm campioni”, a declarat Bourceanu la conferința de presă.

Steaua – Molde, joi ora 22:00, în direct la PRO TV și pe Voyo.ro. Toamna asta facem primăvara în octombrie

Publicat: 24 10. 2012, 14:04
Actualizat: 24 10. 2012, 14:05