Eintracht Frankfurt, ultima calificată în optimile Europa League! Cum a ajuns senzaționalul Kostic alături de Messi și Mbappe! Gol fabulos pentru Salzburg | VIDEO

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru optimile Europa League, acolo unde România nu mai are nicio echipă. Ianis Hagi rămâne singurul român implicat în competiția europeană. Ultima echipă calificată este Eintracht Frankfurt, care a trecut de Salzsburg, într-un meci amânat din cauza condițiilor meteo.

După 4-1 în tur, Eintracht pleca favorită certă în meciul de azi. Nemții s-au văzut însă conduși după golul senzațional marcat de Ulmer, în minutul 10. (VIDEO AICI)

A venit însă rândul lui Flip Kostic să iasă la rampă. Sârbul a apăsat decisiv la golul egalizator reușit de Andre Silva, în minutul 30.

Gazdele nu au cedat și au revenit la conducere în minutul 72, prin reușita lui Onguene. Kostic a fost însă senzațional și a mai găsit o pasă pentru Silva. Sârbul de 27 de ani a bifat astfel un record incredibil. Este într-o companie selectă, într-un top care îi include pe mult mai celebrii Messi, Mbappe și Di Maria.

Filip Kostic a ajuns la peste 12 goluri+assisturi în toate competițiile. Alături de Jadon Sancho, de la Borussia, Messi, Mbappe și Di Maria, acesta conduce într-un top al celor mai eficienți jucători din primele cinci ligi ale Europei.

Salzburg – Eintracht s-a terminat 2-2. După 6-3 la general cu Salzburg, Eintracht Frankfurt va juca în optimile Europa League împotriuva celor de al Basel.

Ianis Hagi și-a aflat adversara din „optimile” Europa League! Cum arată tabloul complet și cu cine joacă Sevilla, coșmarul lui CFR Cluj

Meciurile din optimile Europa League

Istanbul Başakşehir – FC Copenhaga
Olympiacos – Wolves
Rangers – Leverkusen
Wolfsburg – Şahtior
Inter – Getafe
Sevilla – AS Roma
Eintracht Frankfurt – Basel
Lask – Manchester United

Meciurile din mașa tur a optimilor Europa League se joacă pe 12 martie, iar returul o săptămână mai târziu.

Publicat: 28 02. 2020, 21:14
Actualizat: 28 02. 2020, 21:22