El e cel mai mare pericol pentru Steaua!** Lucruri mai puțin știute despre Hamsik

Nu pleacă niciodată din casă până când nu se uită în oglindă.
Stă minute bune să-și aranjeze freza. La fel face și în vestiar
înainte de a ieși pe teren. Lăcătuș, dacă l-ar vedea în echipă,
i-ar da o palmă după ceafă, așa, în glumă, și ar țipa:
„Dayrooo, pardon, Marek, treci pe teren!”. Oricum,
slovacul „arată de parcă și-ar fi băgat degetele în
priză”,
așa cum ar zice vreun mucalit din tribună. V-ați
prins! E vorba de Marek Hamsik, cel mai mare pericol pentru Steaua
miercuri seară.

Slovacul are figuri, dar joacă și fotbal. Și-a arătat clasa și
în ultima etapă, la Genoa, unde a marcat unicul gol al partidei,
astfel că adversara Stelei de pe 15 decembrie a urcat pe locul trei
în Serie A, ceea ce spune multe despre valoarea echipei antrenate
de Mazzari. Ca fotbalist, Hamsik a impresionat pe toată lumea. Are
viteză, tehnică în regim de viteză, șutează cu ambele picioare,
lovește mingea bine cu capul, cam toate calitățile care se cer acum
în campionatele puternice din Europa.

Și-a
tatuat ziua când s-a calificat la Mondial

Slovacul e o figură! Nu impresionează numai prin joc, ci și prin
prezență. Are numai cinci tatuaje. Deocamdată! Anul trecut și-a
inscripționat data de 14.10.2009, semnificativă pentru că naționala
Slovaciei, al cărei căpitan este, s-a calificat la Cupa Mondială
din Africa de Sud. Apoi mai are inscripționat în japoneză cuvântul
„pasiune”, dar și un desen tribal, care, spune el, „conține
simboluri pentru energie și talent, lucruri esențiale în a-mi
dezvolta calitățile fotbalistice”.
Pe lângă tatuajele cu
ziua sa de naștere și cifra 7 (numărul său norocos), Hamsik și-a
mai trecut numele fiului său născut în ianuarie și mai păstrează
loc pe pielea sa pentru cel de-al doilea copil. În total vrea șapte
tatuaje.

Tatăl său
i-a plătit primul transfer

La 4 ani, vârsta când alții merg la grădiniță, Hamsik a fost dus
la fotbal de tatăl său, Richard, a fost fotbalist la rândul său.
Deși e născut în Banska Bistrica, Marek a început fotbalul la Jupie
Podlavice. Provine dintr-o familie de sportivi, pentru că și mama
sa a practicat handbalul. În 2002, taică-său a plătit din buzunarul
propriu suma de 4.150 de euro pentru a-l duce la Slovan Bratislava,
unde întâmplător avea să trezească interesul Bresciei. Luigi
Corioni l-a luat cu 600.000 de euro în 2004. Știți la cât e cotat
acum Hamsik? 50 de milioane de euro! Adică de zece ori mai mult
decât a plătit Napoli pentru el în 2007! Deci cam acesta e
„prietenul” steliștilor.

42 de selecții
are Hamsik la naționala Slovaciei, pentru care a marcat și opt
goluri

A jucat pentru naționalele Slovaciei la toate categoriile de
vârstă

23 de ani are
Marek Hamsik

S-a pozat cu un mafiot sicilian

Pericolul numărul 1 pentru poarta Stelei a ținut capul de afiș
în presa din Italia în urmă cu mai mulți ani, când a apărut într-o
fotografie alături de unul dintre capii Mafiei napoletane. Se
presupune că Domenico Pagano, unul dintre cei mai importanți oameni
din Camorra, voia să îl șantajeze pe slovac cu această poză, însă,
din fericire, nu a mai apucat să o facă, fiind arestat. Chiar și
așa, Hamsik nu a scăpat de probleme. În urmă cu doi ani, slovacul a
fost jefuit de doi indivizi, care l-au amenințat cu o armă. I-au
luat ceasul Rolex și 800 de euro cash.

Publicat: 13 12. 2010, 01:22
Actualizat: 13 12. 2010, 01:23