Mircea Lucescu este ultimul antrenor care a câștigat Cupa UEFA, alături de Șahtior în sezonul 2008-2009. În stagiunea viitoare, forul european a decis să schimbe titulatura competiției și formatul acesteia, iar Cupa UEFA s-a transformat în Europa League.
Lucescu se bucură că Bucureștiul va organiza un eveniment atât de important și asigură pe toată lumea că românii vor ști cum să managerieze această finală.
„Este succesul federațiilor din estul Europei, care au decis să-l susțină pe Platini. Este meritul lui Mircea Sandu de a fi reușit să ajungă printre oameni importanți din UEFA și să obțină ceva. Este extraordinar de important pentru fotbalul românesc, pentru turismul românesc. Este ceva cu totul și cu totul deosebit, iar asta se datorează fotbalului, nu unui eveniment politic, sportiv, așa că să se mai oprească cei care critică fotbalul. Bucureștiul va fi invadat și va fi un spectacol dincolo de orice a văzut orașul până acum”, a declarat Mircea Lucescu la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER