El putea duce toate starurile României în Vest înainte de ’89, dar Securitatea l-a oprit!** Ilie Balaci, victimă colaterală: „Ca stil era perfect pentru Ajax”
Covalenco spune că Steaua are 48 la sută șanse cu Ajax. Olandezii sunt mai organizați și mai valoroși, dar roș-albaștrii au un joc defensiv bun
Arhivele Securității, „Dosarul Sport” – volumul 28. Zeci de pagini de interceptări telefonice, filaj și note de constatare cu o singură țintă: Nicolae (Nick) Covalenco (foto medalion), nume de cod „Colea”. Personajul, un român stabilit în Olanda din 1976, intrase în vizorul securității din cauza conexiunilor sale cu sportivii români, iar fiecare revenire a sa în țară, pentru a-și vedea familia sau pentru a obține un interviu, el fiind și ziarist la revista lunară Sport International, era atent monitorizată.
Printre filele volumului, cu titlul de „document de maximă importanță”, e inserată și o copie a unui contract de reprezentare semnat de Covalenco în 1983 cu Ilie Balaci, cel mai valoros fotbalist român al momentului. La vremea respectivă, actul a dus la emiterea unui „Plan de apărare și protecție a sportivului Ilie Balaci” (din 08.02.1984), iar ulterior a făcut ca „Marelui Blond” să i se interzică plecarea în Germania, pentru operație, după accidentarea de la genunchi. Urmarea se știe: Balaci a ajuns pe mâna medicilor români, iar vedeta Craiovei a fost obligată să renunțe la fotbal.
Contracte de anii 80: fifty-fifty
La 30 de ani distanță de la evenimentele consemnate în „Volumul 28”, ProSport l-a descoperit pe Nick Covalenco în Olanda, la Geldrop, o localitate de lângă Eindhoven. În vârstă de 60 de ani, cel care a fost, probabil, primul impresar român continuă să scrie pentru diverse publicații și se ocupă de o galerie de artă. A găsit însă timp să deschidă cutia cu amintiri și să evalueze partida de mâine, dintre Ajax și Steaua. „Am intrat în legătură cu fotbaliștii români ca reprezentant al firmei Rucanor. Nu era un echipament extraordinar, dar era decent. Universitatea Craiova a jucat o perioadă cu Rucanor. Atunci i-am cunoscut pe Balaci, Cămătaru, Ștefănescu sau Geolgău. Poate nu se știe, dar toți au avut semnate contracte de publicitate cu mine, la fotbaliști acestea fiind cuplate cu drepturile de transfer”, spune Nick.
Într-o vreme în care înțelegerile de acest fel erau o necunoscută în România, fotbaliștii români au iscălit fără rețineri ce li s-a oferit: sumele erau împărțite 50-50 la sută, după ce agentul își scădea cheltuielile făcute.
A încercat să aducă Nike în România prin Mircea Lucescu
Boloni și Nadia Comăneci au fost și ei pe lista lui Nick, care în 1984 începuse să lucreze și pentru firma Nike. „În acel an, Nike international a lansat prima colecție de pantofi de fotbal, de o calitate excelentă, făcuți în Italia, pe care am încercat s-o introduc și-n România prin Mircea Lucescu. N-am reușit și nu știu nici acum de ce”, spune el.
Covalenco a încercat să-i transfere în străinătate pe jucătorii de pe lista sa și probează acest lucru cu documente (corespondență prin telex cu diverși conducători de club sau alți impresari). Balaci era dorit de Koln, Boloni – de Olympiakos Pireu, de Bayer Leverkusen și de un club italian, Costică Ștefănescu – de Duisburg. Dintre toți, pe Balaci îl vede cel mai mare. „Balaci era un tip flegmatic, preocupat numai de fotbal. L-am urmărit cu foarte mare interes. Ilie Balaci ar fi putut, nu numai după părerea mea, juca la Ajax. Stilul lui era și este la Ajax. Din păcate, conform tradiției, el nu a fost susținut să facă și o carieră internațională. El, spre deosebire de Hagi, avea nu numai o tehnică excelentă, o inteligență tactică fenomenală, asemănătoare lui Messi, ci și agresivitate în joc. Păcat că a ratat o carieră internațională frumoasă de care toți românii ar fi fost mândri.
„Steaua, 48 la sută șanse cu Ajax”
Cunoscător al fotbalului olandez (a intervievat zeci de jucători mari, de la Cruyff, Krol, Van Basten, până la Van Persie), Covalenco a evaluat și șansele roș-albaștrilor în dubla cu Ajax: cred ca Steaua are 48% șanse. Pe ce mă bazez? Unu, dezvoltarea și disciplina tactică a fotbalului olandez e superioară fotbalului românesc. Doi, adaptarea/schimbarea unui sistem tactic e un avantaj al Ajaxului. Trei, Steaua are un joc defensiv bun și ar putea să obțină un rezultat promițător la Amsterdam, dar nu poate să facă încă un joc ofensiv împotriva unui adversar cu o tactică de joc ofensivă. Patru, diferența între nivelul fotbalului olandez și cel românesc este în favoarea primului. Cinci, jucătorii Ajaxului, deși unii foarte tineri, au o experiență internațională superioară fotbaliștilor de la Steaua”.
Nick a fost un tip de mare calitate. Când ne aducea câte o pereche de pantofi de fotbal, parcă ne însenina viața. Erau daruri venite din cer. Nu am luat bani, ci doar echipament
Rodion Cămătaru
Îmi aduc aminte de Nick. Am semnat un contract cu el în anii 80, dar trebuia să port un anumit echipaÂment la conferințele de presă. Atât și nimic mai mult
Ilie Balaci, fost internațional
Cum îi caracterizează pe românii care au jucat în Olanda
Rodion Cămătaru. S-a adaptat mai greu aici, dar când a reușit a avut cea mai bună perioadă, fotbalistic/tehnic vorbind. A fost apreciat la Heerenveen, devenind la un moment dat cel mai iubit jucător de suporteri. Și acum e primit cu respect la Heerenveen
Gică Popescu. O persoană interesantă. Un jucător excelent care și-a dovedit valoarea fotbalistică peste tot. Din păcate, cariera lui a fost și este încă negativ influențată de clanul Becali. Ne-am întîlnit cât a jucat la PSV pentru câteva interviuri. A fost în vizită și la galeria mea de artă. Și a venit însoțit de frații Becali, care au reușit să se facă, să-l facă și să mă facă de râs în fața celorlalți vizitatori
Ovidiu Stângă. Un fotbalist de excepție, cu o carieră foarte frumoasă în ciuda unui ghinion imens. La Salamaca ajunsese cel mai iubit fotbalist. Dacă ani mai târziu, în timpul unei vizite la Salamanca făcută împreună pentru o serie de interviuri, a fost invitat să deschidă oficial un meci de cupă împortiva Barcelonei, cu Van Gaal ca antrenor, vorbește de la sine. La PSV Eindhoven a avut o prestație excelentă.
Cristian Chivu. A fost un fotbalist foarte interesant. L-am intervievat în primele săptămâni după venirea lui la Amsterdam. Un om și un fotbalist foarte serios, stabil, talentat și ambițios. Ne-am mai întâlnit de câteva ori și, de fiecare dată, a fost o plăcere. A devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciați și mai îndrăgiți jucători ai Ajax-ului