Publicația engleză Dailly Mail a ajuns la concluzia că fanii lui Tottenham l-au spulberat pe Radu Drăguşin după ce a luat cartonaş roşu.
Tottenham joacă împotriva lui Qarabag în Europa League, dar din minutulo 8 evoluează în inferioritate, din cauza faptului că Radu Drăgușin a fost eliminat.
Internaționalul român a primit o pasă de la Gray în cercul de la centrul terenului, dar a scăpat mingea pe sub picior. Juninho l-a depășit în viteză, după care internaționalul român l-a faultat la aproxiamtiv 30 de metri de buturi, din postură de ultim apărător, primind cartonaș roșu.
Fanii Spurs auss-au înfuriat imediat din cauza gestului nebunesc al fundașului român și l-au criticat dur pe platforma X.
„Drăgusin are o apărare diabolică”, „Drăgușin a făcut o mare prostie, de ce să plâng?”, „Știam că este un roșu imediat ce a trecut de Drăgușin. A oprit un atac clar. Decizie corectă a arbitrului. Ar fi trebuit să-l lase pe adversar să joace”, au fost câteva dintre reacții.
Iar jurnaliștii englezi de la Dailly Mail au venit imediat cu concluzia, scriind că suporterii lui Tottenham l-au desființat pe internaționalul român, după ce a primit cartonașul roșu.
Chiar dacă a primit o adevărată lovitură în minutul 8, Tottenham s-a redresat repede și a deschis scorul în minutul 13, prin Brennan Johnson. Sar a mărit diferența în minutul 52, iar după o oră de joc Bayramov, de la oaspeți, a ratat o lovitură de la 11 metri.
Meciul a început cu o întârziere de 35 de minute. Conform publicației Daily Mail, amânarea startului partidei s-a datorat faptului că autocarul celor de la Qarabag a ajuns greu la stadion, din cauza traficului infernal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER