Chelsea nu va fi susținută în România de 2000 de fani, așa cum se preconiza. Nu locația sau numele fără rezonanță al Stelei sunt cauzel pentru care suporterii albaștrilor nu vor face deplsarea la București, ci un detaliu extrem de amuzant.
Cei mai fideli dintre susținătorii trupei de pe Stamford Bridge au avut varianta să își rezerve bilete pentru partida din deplasare, din optimile Europa League, încă de acum o lună. După partida tur din 16-imi, dintre Ajax și Steaua, încheiată cu victoria batavilor cu 2-0, fanii și-au rezervat atât bilete, cât și avion și cazare pentru…Amsterdam, anunță site-ul oficial al lui Chelsea, convinși fiind că trupa lui Frank de Boer le va fi viitorul adversar.
Cum Steaua a întors rezultatul în retur, mulți dintre suporteri au preferat să nu piardă rezervările pentru Capitala Olandei, o locație mult mai atractivă (o decizie luată și din punct de vedere financiar – nevenind la București au pierdut doar banii achitați pentru biletul de intrare la meci) și vor urmări partida favoriților de pe străzile Amsterdamului.
Și fanii lui Bilbao au pățit-o Confuziile create între București și Budapesta sunt de notorietate. Gafa de proporții a crainicului oficial trimis de UEFA pentru finala Europa League, când fanii au fost întâmpinați cu un „călduros”: „Bună seara, Budapesta! Bine ați venit la finala Europa League”, nu a fost singulară.
400 de suporteri basci, care doreau să o vadă pe Athletic Bilbao într-o nouă finală de cupă europeană după 35 de ani, au mers la Budapesta pentru a vedea meciul. Cel mai amuzant lucru este că foarte mulți dintre fanii care au ajuns în Capitala Ungariei pentru marele meci aveau și bilete, pe care era scris clar orașul de disputare al finalei. Din păcate pentru ei, au realizat foarte târziu gafa comisă și au fost nevoiți să se întoarcă în Spania, nemaiavând timp să ajungă în Capitala noastră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER