Steaua s-a calificat în primăvara Europa League după egalul de la Copenhaga. Golul lui Rusescu a adus fericirea în Ghencea, iar Reghe spune că acesta a fost posibil datorită inspirației pe care a avut-o: „Nu am vrut să-l schimb pe Raul! Am presimțit golul”
Reghe: „Vreau să le închid gura celor de la Astra”
„Cei de la Astra au început pe la TV cu războiul psihologic. Nu mai vreau să continui acest dialog, nu mai are rost. Luni seara vreau să le închid gura”, a spus Reghe la Digi Sport, la Fanatik Show.
Reghe: „Eram proștii proștilor dacă nu ne calificam”
„Era păcat să nu reușim să ne calificăm în ultimul meci. Vorbeam cu jucătorii înainte de meci, eram proștii proștilor să nu ne calificăm. Eram fraieri. Tot ei au reușit să facă aceste puncte. Am avut un meci mai slab acasă, dar nu trebuia uitat ce am făcut în rest”, a mai spus antrenorul Stelei.
„Mi-a fost teamă la eliminarea lui Tănase”
„Când a fost eliminat Tănase, mi-a fost teamă. Dar cred că băieții au jucat foarte bine. Mi-au plăcut mult fundașii centrali. Nu a fost un meci ușor, încărcătura foarte mare. Le-am spus băieților pe bancă, nu îl scoatem pe Raul, pentru că am o presimțire. Aveam nevoie de el la faze fixe. Am zis că nu pot să îl scot pe Raul. Am presimțit că marchează. Ne-am bucurat cu toții la gol”, a mai declarat Reghe
Reghe: „Doar titlul este obiectivul nostru” „Mi-aș dori mai mult Interul decât Atletico Madrid, mi se pare mai accesibilă. Visez să ajung în finală, am spus lucrul ăsta. Dar trebuie să o luăm pas cu pas. E frumos să visezi. Titlul rămâne cel mai important obiectiv al nostru. Doar titlul este obiectivul nostru. Europa League este doar un bonus. Jucătorii își pot da seama de adevărata lor valoare”, a încheiat Reghe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER