EXCLUSIV – Medicii au dat verdictul în cazul accidentării lui Tănase!** Cât va lipsi de pe gazon decarul Stelei:

Laurențiu Reghcecampf primește în sfârșit și o veste bună, după „măcelul” cu Stuttgart. Cristian Tănase nu a suferit o accidentare gravă și sunt șanse mari ca el să fie pe teren luni, la Brașov.

Mijlocașul a fost schimbat în partida de aseară cu Rocha după ce, în minutul 60, a fost accidentat grav de Kvist. Jucătorul lui Stuttgart l-a călcat pe Cristi Tănase, iar decarul Stelei nu a mai putut continua, acuzând dureri la glezna piciorului stâng.

Staff-ul medical al roș-albaștrilor se temea ca nu cumva tendonul să fie afectat și, astfel, „Dodel” să lipsească până la finalul anului. Din fericire, investigațiile medicale efectuate în această dimineață au relevat doar o contuzie puternică. Tănase va urma, în următoarele zile un tratament special, pentru ca apoi să intre în programul normal al echipei (cel mai probabil de duminică). În aceste condiții, există șanse bune ca decarul lui Reghecampf să fie valid la meciul de sub Tâmpa, de luni seară.

Publicat: 23 11. 2012, 12:37
Actualizat: 23 11. 2012, 13:04