Alexandru Maxim a semnat un contract pe patru sezoane și jumătate cu VfB Stuttgart, iar fostul mijlocaș al Pandurilor se pregătește să debuteze pentru echipa germană.
Deși inițial s-a speculat pe marginea faptului că fotbalistul care a mai fost dorit și de Steaua în această iarnă ar putea fi trimis la echipa secundă a clubului din Bundesliga, mijlocașul de 22 de ani a primit o veste excelentă. Maxim a fost inclus de tehnicianul Bruno Labbadia în lotul de Europa League pentru meciul de mâine cu Genk. Astfel, Maxim ar debuta pentru gruparea germană chiar mâine.
Poate debuta datorită Stelei
Stuttgart s-a calificat în primăvara europeană și cu ajutorul Stelei, după ce roș-albaștrii au remizat în ultima partidă din grupe, scor 1-1, în partida disputată în deplasare cu FC Copenhaga. Dacă trupa daneză s-ar fi impus, Stuttgart ar fi fost eliminată, iar Maxim nu ar mai fi primit șansa de a debuta în cupele europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER