Dumitru Dragomir (72 de ani) le-a făcut o radiografie amănunțită celor de la FCSB, după eșecul cu Rapid Viena, 1-3, din manșa tur a play-off-ului Europa League. Din punctul de vedere al fostului șef de la LPF, marea greșeală a lui Gigi Becali e că nu a adus un vârf de viteză, iar o altă eroare e nefolosirea lui Dragoș Nedelcu (21 de ani).
Cu Gnohere punct fix meci de meci în atac, Dragomir simte nevoia de un înlocuitor care să aducă altceva. Adică viteză și prospețime, calități pe care Raul Rusescu nu le mai are: „Steaua se va descurca foarte greu, sunt jucători de contaratac foarte buni austrieci. Cei de la Steaua au luat gol prea repede, au vrut să egaleze, s-au spart prea mult, au lăsat spații foarte mari. Domne, am spus și repet: nu știu politica de transferuri a lor, dar având un vârf lent, totuși bun, nu aduci unul tot lent. Îți trebuie unul de viteză, să spargă apărările. Gnohere nu e de viteză, e de gura porții, lui trebuie să i aduci mingile acolo. Dar, e cel mai bun de la Steaua la această oră. Rusescu a fost bun, educat, dar două vârfuri lente, nu poți să joci cu ei amândoi. Acum, dacă nu alergi 12-13 kilometri pe meci, nu mai ești valoros”, a declarat Dragomir, la ProSport Live.
În plus, o altă gafă a conducerii FCSB e stoparea ascensiunii jucătorilor tineri, de la care Becali are mari așteptări. E cazul lui Man, lăsat rezervă la Viena, dar și al lui Nedelcu, fotbalist pe care „Corleone” îl consideră cel mai bun mijlocaș din lot: „Iar puștii ar trebui lăsați să joace, altfel nu cresc și vor dispărea, mă gândesc la Man și Moruțan. Spre exemplu, Man nu a făcut nicio partidă bună după ce a intrat după startul meciului…Steaua are fundași foarte buni, dar nu are doi mijlocași în fața lor. E Pintilii, atât, care joacă cel mai bine. Eu aș juca cu Nedelcu indiferent de ce se întâmplă, e cel mai bun mijlocaș”, a mai punctat Dragomir.
Stăm prost dacă unul de 38 de ani (n. red – Teixeira) e cel mai bun și nici ăla nu e român. Zlatinski? Poate să ajute, dar sunt cel puțin patru pe post mai buni decât el – Dumitru Dragomir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER