Executați în picioare**! Liverpool – Steaua 4-1

Steliștilor li s-au înmuiat picioarele când au văzut ce
atmosferă poate fi pe „Anfield”. Una e să auzi despre așa ceva,
alta e să simți pe pielea ta.

Și a simțit-o bine Abrudan. Atât de bine, încât i-a tremurat
piciorul încă din minutul 1, când a trimis foarte slab o minge
către Tătărușanu, și vulpoiul Joe Cole a „arestat” imediat balonul,
pe care l-a trimis ulterior plasat la colțul lung. Steaua pornea,
așadar, cu handicap în meciul de pe „Anfield”. Și poate într-un fel
a fost mai bine așa, pentru că Liverpool n-a ținut piciorul pe
accelerație și a permis Stelei să construiască mai mult. Ghinion în
minutul 14 pentru gazde, când Steaua avea să realizeze faza
meciului. Într-un contraatac rapid purtat pe partea stângă, Bogdan
Stancu a trimis o pasă filtrantă către Tănase și, deși decarul
roș-albaștrilor era flancat de doi apărători, el a reușit să ajungă
primul la minge și să o înțepe peste Reina, care îi ieșise în
întâmpinare. Gol istoric, pentru că nicio echipă românească nu mai
reușise să înscrie aici.

Kapetanos
îngroapă Steaua, nu o mai salvează

Bucuria lui Ilie Dumitrescu a fost de scurtă durată, pentru că
Emeghara s-a accidentat și a cerut schimbarea încă din minutul 20.
Ciudat, deși îl avea pe bancă pe Bonfim, tehnicianul l-a trimis pe
Bănel în locul nigerianului. Până la pauză, niciuna dintre echipe
nu a mai reușit ceva notabil, poate doar faza din care Kapetanos a
trimis incredibil din doar 6 metri în brațele lui Reina. Dar se
semnalizase ofsaid. Grecul nu pare a mai fi salvatorul Stelei, așa
cum ne obișnuise în sezoanele trecute. E lacom, nervos și are
puține realizări. Ba chiar le comite. Așa s-a întâmplat și în
minutul 54, când l-a faultat chiar pe conaționalul său, Kyrgiakos.
11 metri transformat impecabil de N’Gog și meciul părea deja
jucat.

Așa a și fost. Gazdele s-au descătușat și au mai înscris prin Lucas
– șut spuerb de la 25 de m – și N’Gog, iar statistica a consemnat
și ratarea imensă a lui Tănase, care a rămas însă doar cu primul
gol românesc pe „Anfield”!


Min. 90+3 Fluier
final, Steaua pierde cu 4-1 după o primă repriză foarte
bună

Min. 90+2 Pacheco trage de la distanță, mingea trece pe
lângă poartă

Min.
90+1 GOL LIVERPOOL! N’Gog înscrie cu un șut din centrul
careului

Min. 90 De la margine se arată 3 minute de
prelungire

Min. 90 Å’Bonfim
faultează din spate la o ocazie ce se anunța periculoasă pentru
poarta lui Tătărușanu

Min. 88 Ecclestone intră în viteză în careu, centrează
la metri, Geraldo respinge

Min. 87⇔ Iese Joe Cole, intră
Eccleston

Min. 85 Lovitură liberă pentru Liverpool de pe partea
dreaptă, din preajma careului mare. Pacheco centrează la 6 metri,
Tătărușanu boxează

Min. 84⇔ Iese Rodriguez, intră
Pacheco

Min. 83 Kapetanos centrează la 11 metri, mingea îi trece
printre picioare lui Bănel și ajunge la Bonfim, care trimite în
brațele lui Reina

Min.
81 GOL LIVERPOOL! Lucas înscrie cu o torpilă de la 25 de
metri

Min. 80 Tănase bate prost o lovitură liberă de la 35 de
metri, Steaua irosește o șansă bună de atac

Min. 79 O nouă ocazie la poarta lui Tătărușanu, Geraldo
este din nou atent și respinge centrarea venit de pe
dreapta

Min. 78 ⇔ Iese Babel, intră
Lucas

Min. 76 Super fază creată de Tănase. Căpitanul Stelei
primește la 16 metri, îi trece printre picioare mingea unui
adversar, dar ratează șutul

Min. 74 Steliștii încearcă să se apropie periculos de
poarta lui Reina, însă Liverpool face foarte bine faza
defensivă

Min. 72 ⇔ Ilie mută ofensiv. Iese
Răduț, intră
Surdu

Min. 71 Ocazie la poarta Stelei. Babel îl depășește pe
Latovlevic și centrează la bara a doua, Bonfim respinge foarte bine
din fața unui adversar

Min. 70 Joe Cole obține o lovitură liberă de la 30 de
metri de poarta lui Tătărușanu, Babel trage în zid

Min. 69 Contraatac la Stelei, Stancu ajunge în poziție
centrală, trage pe jos de la 25 de metri, însă mingea este trimisă
slab și Reina n-are niciun fel de probleme

Min. 66 Același Meireles își încearcă din nou norocul de
la distanțp, mingea este deviată în corner. Lovitura de colț se
bate la colțul lung, Bănel degajează departe de
poartă

Min. 63 Meireles trage surprinzător de la 25 de metri,
Tătărușanu are un reflex spectaculos și respinge în
lateral

Min. 61Å’ Rodriguez vede galben
pentru o intrare întârziată la
Latovlevici

Min. 59 Bănel pierde pe partea dreaptă, Babel centrează
pe jos, din nou Geraldo Alves intervine foarte bine. Portughezul
este probabil la cel mai bun meci al său de când a venit la
Steaua

Min. 57 Steaua este înghesuită în propria jumătate în
aceste momente

Min.
55 GOL Liverpool! N’Gog bate lovitura de la 11 metri și înscrie cu
un șut în dreapta lui
Tătărușanu

Min. 54Å’ O nouă
lovitură de colț pentru Liverpool, penalty pentru gazde. Gerlado
vede galbeb pentru un fault la
Kyrgiakos

Min. 53 Lovitură liberă pentru Steaua de pe dreapta,
mingea este centrată în careul, gazdele resping. Românii domină din
nou fondul sonor

Min. 52 Gazdele se apropie tot mai periculos de poarta
lui Tătărușanu, Liverpool începe tare și această
repriză

Min. 50⇔ O nouă
schimbare la Steaua. Iese Anghelov, intră
Bonfim

Min. 49 Pericol la poarta Stelei, românii resping în
corner. Lovitura de colț se bate, dar „cormoranii” reiau în aut de
poartă

Min. 47 Stancu recuperează în partea dreaptă, dar
ratează centrarea. Liverpool pleacă pe contraatac, Maxi Rodrguez
trage de la marginea mareului, Tătărușanu prinde

Min. 46 Contraatac al gazdelor, apărarea Stelei strânge
foarte bine în centru și mingea ajunge în brațele lui
Tătărușanu

Min. 46 A început
repriza a doua, „cormoranii” au prima lovitură

Min. 45+1 S-a
terminat prima parte a meciului. Steaua și Liverpool se află la
egalitate, la capătul unei reprize foarte bune făcută de
steliști

Min. 44 Lovitură liberă pentru gazde, Konchesky
bate prost și minge este repusă de la 6 metri

Min. 43Å’ O nouă eroare în
apărarea Stelei, Abrudan faultează la 17 metri. Fundașul lui Ilie
este avertizat

Min. 42 Acțiune în viteză a Stelei pe partea stângă,
Latovlevici bate repede un aut pentru Tănase, însă decarul echipei
din Ghencea nu mai ajunge la balon, repunere din 6
metri

Min. 40 Răduț recuperează foarte bine în apropierea
careului englez, pasează în lateral pentru Stancu, dar Spearing se
repliază foarte bine și respinge din fața
„Motanului”

Min. 39 Babel primește bine în careu, trimite printre
picioarele lui Abrudan, însă execuția este slabă și Tătărușanu
culege balonul

Min. 38 Rodriguez îi imită pe Cole și pe Babel, trage de
la 25 de metri, nici de această dată Tătărușanu nu este
surprins

Min. 37 O nouă gafă pe faza de apărare a steliștilor, de
această dată Nicoliță este în prim plan, dar suntem salvați de
arbitru care fluieră fault

Min. 35 Babel trage și el de la distanță, și de această
dată Tătărușanu reține cu siguranță, din tribune românii cântă
„Haideți pe
ei…”

Min. 34 Este momentul în care Liverpool are posesia,
englezii pasează mult la 30 de metri de poarta lui Tătărușanu,
deranjați de așezarea foarte bună a steliștilor pe faza
defensivă

Min. 32 Recuperare la mijlocul terenului pentru
Liverpool, Joe Cole își încearcă norocul de la 25 de metri,
Tătărușanu reține fără prea mari
emoții

Min. 32 Pare incredibil, dar Steaua conduce jocul în
aceste momente. Jucătorii lui Ilie Dumitrescu pasează foarte bine
la mijlocul terenului, „cormoranii” sunt băgați în propria
jumătate

Min. 30 Atac pozițional al Stelei, ocazia se anunța
destul de periculoasă, dar Latovlevici încearcă un dribling și este
deposedat de Maxi Rodiguez

Min. 28 Joe Cole primește în stânga, aproape de careu,
însă este încadrat foarte bine de Abrudan și Nicoliță, care resping
în aut

Min. 26 Un nou atac al Stelei, purtat pe stânga, mingea
ajunge în partea opusă, steliștii au aut de pe
dreapta

Min. 25 Încercare de contraatac al Stelei, Stancu este
însă deposedat la jumătatea terenului

Min. 22 Corner pentru gazde, Stancu respinge. „Motanul”
este unul dintre cei mai buni steliști în acest debut de meci.
Stancu are o determinare extraordinară

Min. 22 Românii prezenți pe stadion fac o atmosferă
demnă de Anfield. Din tribune se aud scandări precum: „Luptă
Steaua”, „România, România”, precum și numele lui Bănel
Nicoliță

Min. 21 Centrarea de pe partea dreaptă a Stelei, Agger
scoate în corner. Lovitura de colț nu schimbă însă soarta de pe
tabelă

Min. 19⇔ Emeghara nu mai poate
continua meciul și este înlocuit cu Bănel Nicoliță. Publicul îi
scandează numele jucătorului din Făurei

Min. 18 Lovitură liberă pentru Liverpool de la 35 de
metri, mingea iese în aut de poartă

Min. 17 Ocazie mare a Stelei. Stancu insistă pentru un
balon, recuperează și centrează la 6 metri, Kapetanos reia, Reina
apără, dar grecul se afla în off-side. Nicoliță este trimis la
încălzire

Min. 16 Emeghara rămâne întins pe gazon după un duel cu
Babel. Stelistul este scos în afara terenului pentru îngrijiri
medicale

Min. 15 Steliștii prin curaj. Stancu trage în forță,
mingea ricoșează dintr-un adversar la Latovlevici, care trage în
blocaj

Min. 13 GOL STEAUA! Tănase
egalează. Geraldo a ieșit bine cu mingea la picior, pasează pentru
Stancu, care îl găsește foarte bine pe Tănase cu o pasă printre
fundașii adverși. Căpitanul Stelei îl execută pe Reina cu o scăriță
elegantă

Min. 12 N’Gog este lansat foarte bine, însă steliștii
fac la timp pasul la off-side

Min. 10 „Cormoranii” pasează frumos în jumătatea
steliștilor, jucătorii lui Ilie Dumitrescu depășesc foarte rar
linia de la jumătatea terenului
. Însă este
impresionantă atitudinea suporterilor români, care domină fondul
sonor în aceste momente

Min. 9 Liverpool are un joc extrem de sigur în fața
steliștilor, care par să nu se regăsească după șocul suferit în
primele secunde

Min. 6 Spearing trage puternic de la 20 de metri,
poziție centrală, balonul se duce milimetri peste
transversală

Min. 5 O nouă ocazie la poarta lui Tătăruișanu. Corner
pentru gazde, Babel reia cu capul, steliștii reușesc însă să
respingă

Min. 4 Steliștii par destul de timorați în acest început
de partidă, englezii paar periculoși la fiecare balon
recuperat

Min. 1
GOL LIVERPOOL! Joe Cole deschide scorul după o gafă uluiatoare a
lui Abrudan. La o pasă înapoi, ex-brașoveanul a dat pe lângă
mingea, iar Cole, aflat în preajmă a recuperat și l-a învins pe
Tătărușanu cu un șut la colțul
lung

Min. 1 Atmosferă
senzațională pe Anfield, înaintea primului fluier toți spectatorii
au cântat celebrul „You’ll never walk alone”, așa cum se
obișnuiește la fiecare partidă disputată acasă de „cormorani”.
Steaua folosește în această seară pentru prima dată echipamentul de
culoare galbenă, cu roșu și albastru pe mâneci. Tănase este
căpitanul echipei, la prima partidă disputată de echipa din Ghencea
în grupele Europa League din acest sezon. Cesar Muniz Fernandez
fluieră startul partidei. Centralul Cesar Muniz Fernandez fluieră
startul partidei. Steaua are lovitura de start și atacă în această
repriză de la stânga la dreapta

Publicat: 16 09. 2010, 23:48
Actualizat: 17 09. 2010, 10:45