FABULOS! Keșeru scrie istorie la Steaua. Un singur jucător din lume a mai reușit asta în „Era Europa League”
Claudiu Keșeru a reușit un nou meci senzațional în tricoul Stelei. La debutul în Europa League, atacantul în vârstă de 27 de ani a reușit un hat-trick.
Transferul la Steaua i-a adus lui Keșeru cea mai productivă perioadă din cariera de profesionist. Deși n-are tricoul de titular asigurat, atacantul venit de la Bastia are o rată incredibilă de gol/meci. În campionat, Keșeru a avut 7 apariții, dintre care în 5 a început ca titular. În tot acest timp Keșeru a marcat 9 goluri, dintre care 6 contra Pandurilor – record în istoria Stelei.
Keșeru și-a arătat instinctul de ucigaș și în Europa League. Contra lui Aalborg, internaționalul român a reușit un hat-trick. Seria de trei goluri a început de la scorul de 2-0. Keșeru a marcat în minutule 61, 65 și 72, al doilea cel mai rapid hat-trick din istoria competiției. Lider la acest capitol lider este Mulenga, de la FC Utrecht, cel care a marcat 3 goluri într-un interval de 9 minute, în meciul cu luxemburghezii de la Jeunesse d’Esch, în preliminariile Europa League. De la faza grupelor în sus, hat-trick-ul lui Keșeru este însă cel mai rapid din Europa League.
15 goluri a marcat Keșeru în acest sezon, în 13 apariții: 9 goluri în campionat, 1 în preliminariile Ligii, două în Cupa Ligii și hat-trick în Europa League