Tapetat cu tricourile echipelor participante în Europa League, holul de la intrarea în stadion e transformat în anticamera spre paradisul fotbalului.
Rooney aleargă pe o plasmă dintr-un perete, Balotelli se ceartă cu un arbitru pe un ecran 3D, iar un ospătar ce face echilibristică printre invitați îl confundă pe marele Platini: „Uite-l pe Bregovici! Cântă în deschidere?„.
E locul destinat pentru secțiunea Very Important Persons și, rând pe rând, covoarele roșii pontează pași de campioane olimpice – Gabi Szabo, Elisabeta Lipă – sau crampoanele imaginare ale oamenilor care ne-au scos din sărăcia rezultatelor din fotbal – Ienei, Balint sau Pițurcă – Hagi, Popescu sau Dumitrescu. E un du-te vino pe râuri de șampanie Moet, e labirintul sportivilor din care parcă nu mai vrei să evadezi. Nimeni nu zâmbește protocolar, caviarul de pe masă nu mai ispitește pe nimeni și chiar și oameni precum Antonescu, Igaș sau Blaga și-au lăsat acasă… culoarea politică.
„Cine oare va îmbrăca echipametul de rezervă„, e tema care suscită discuții îndelungate. Dar parlamentările nu mai intră în prelungiri, pentru că și VIP-urile devin uneori spectatori… spectatorii altor VIP-uri… Falcao, Llorente, Simeone, Bielsa…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER