Fanii de pe Anfield nu au înțeles nimic!** VIDEO Golul lui Agger a băgat pe toată lumea în ceață! A fost anulat corect?

Liverpool dă semne de revenire, cel puțin în Europa League. Englezii au învins pe teren prorpiu formația rusă la care evoluează Eto’o și Lacina Traore, Anji, cu 1-0.

Liverpool se află în acest moment pe primul loc în Grupa A, cu 6 puncte, Anji și Udinese pe pozițiile următoare, cu câte 4 puncte, iar Young Boys Berna, cu doar 3 puncte, pe ultimul loc.

Formația lui Brendan Rodgers ar fi putut marca încă un gol pe finalul partidei cu Anji, dar centralul partidei a anulat golul lui Daniel Agger (27 de ani). Fundașul danez i-a „furat” cu capul mingea portarului Gabulov și a trimis în poarta goală, dar reușita a fost considerată neregulamentară.

În ciuda faptului că englezii au contestat decizia brigăzii de arbitri, se pare că centralul Nijhuis a judecat corect.

Pagina 116, Legea 12 din Legile Jocului, 2012-2013
Se consideră că un portar are mingea sub control atunci când:
Mingea se află între ambele mâini sau între una dintre mâini și orice altă suprafață (ex. teren, corpul său)
Mingea este ținută într-una din mâini, având brațul întins
Bate mingea de pământ sau se pregătește să o degajeze

Alte exemple celebre din fotbal:

Publicat: 26 10. 2012, 10:47
Actualizat: 26 10. 2012, 11:16