Interesul stârnit în rândul dinamoviștilor pentru meciul cu Vorskla i-a pus pe șefii „câinilor” în fața unei situații din ce în ce mai rar întâlnite în „Groapă”. Conducerea lui Dinamo a apelat la UEFA cu solicitarea de a suplimenta numărul de bilete pentru fanii roș-albi, ieri primind permisiunea forului continental.
Astfel, până ieri se vânduseră peste 7.800 de bilete, la care, dacă se adaugă cele 1.300 de abonamente emise de „câini” la startul sezonului, plus cele aproximativ 1.000 de invitații, se ajunge la 10.000 de oameni care și-au asigurat deja accesul la Dinamo – Vorskla. Cum ucrainenii n-au solicitat niciun bilet pentru fanii proprii, roș-albii, cu permisiunea UEFA, au suplimentat stocul de tichete care se vor comercializa astăzi cu încă 1.500, locurile acestora fiind chiar în peluza rezervată de obicei oaspeților.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER