Fanii lui Ujpest către românii din Deva și Simeria:** „Țiganii!”
Mai mulți suporteri maghiari ai echipei de fotbal Ujpest care au trecut, joi dimineață, cu trenul, prin județul Hunedoara, îndreptându-se spre București au aruncat cu doze de bere și au stropit cu suc și apă persoanele aflate pe peron în gările din Deva și Simeria, scandând "Țiganii!" și "Gipsy".
Potrivit comisarului Vasile Hrițac, șeful Serviciului Poliției Transporturi Hunedoara, suporterii au fost foarte agitați, însă nu au avut loc evenimente deosebite și nimeni nu a fost rănit.
"S-au instituit măsuri speciale de siguranță, de Poliție și Jandarmerie, deoarece se cunoaște faptul că suporterii unguri sunt agresivi. Au aruncat cu lichide și doze de bere, însă nimeni nu a fost rănit, ceea ce este foarte important. În continuare, ei vor fi însoțiti pe tot parcursul drumului de forțele de ordine, iar alți polițiști și jandarmi îi așteată în fiecare din stațiile CFR prin care trec", a spus Hrițac.
Trenul rapid Viena – Budapesta – București Nord a ajuns, joi dimineață, în stația CFR Deva cu 70 de minute întârziere, iar polițiștii susțin că întârzierea s-a datorat faptului că autoritățile maghiare au oprit trenul și au verificat dacă suporterii au asupra lor obiecte contondente.
Comisarul Vasile Hrițac, șeful Serviciului Transporturi Hunedoara, declara, miercuri, că peste 500 de suporteri ai echipei Ujpest urmau să treacă prin județ, joi dimineață, în trenul rapid Budapesta – București Nord pentru a participa la meciul cu FC Steaua din turul doi preliminar al Ligii Europa.
El spunea că suporterii vor fi însoțiti de zece polițiști hunedoreni, iar la intrarea în Alba Iulia polițiștii hunedoreni vor coborî din tren și în locul lor se vor urca alți oameni ai legii din județul Alba.
De asemenea, pază specială va fi instituită și vineri la amiază, între orele 13.00 și 14.00, când trenul care îi duce acasă pe suporterii formației Ujpest tranziteză județul Hunedoara.
FC Steaua va întâlni formația Ujpest în turul doi preliminar al Ligii Europa. Steaua va juca turul pe teren propriu, joi, în timp ce returul este programat în Ungaria, la 23 iulie.