Fanii steliști au TURBAT!** Ultrașii au aruncat cu crenvurști în ambasada Poloniei și au trecut la „vânătoare de italieni”
Steaua riscă excluderea din Europa, după meciul de aseară, dar
cel mai probabil va scăpa doar cu o amendă. Arbitrajul polonezului
Borski ne-a interzis o victorie ce părea la un moment dat sigură și
ne-a amintit de Urs Maier, celebrul arbitru care ne-a trimis în
infern, după ce a prelungit suficient de mult partida astfel încât
danezii să egaleze.
Maniera în care centralul a condus partida a avut darul să îi aducă
în pragul disperării atât pe jucători, dar mai ales pe suporteri.
„L-am fi mâncat”, a fost remarca simpatică a unuia dintre
fotbaliști, care, din fericire s-au limitat la proteste vehemente;
în schimb, fanii de la tribuna a II-a din Ghencea au luat foc și au
rupt zeci de scaune pe care le-au aruncat spre Borski în momentul
în care acesta se îndrepta spre vestiare.
Spiritele nu s-au calmat nici după ce ultrașii au părăsit arena,
aceștia mergând în număr destul de mare la ambasada Poloniei, unde
au aruncat cu crenvurști. Alarmați, jandarmii au intervenit rapid
și i-au dispersat pe fani, dar aceștia au reperat mai multe
autocare cu suporterii napoletani; fanii din Ghencea i-au urmărit
pe aceștia cu mașinile până la aeroport, unde doreau să încheie
socotelile. „Țiganii, țiganii”, au strigat fanii veniți din Italia,
la vederea tifosilor din Ghencea; nici de această dată conflictul
nu a degenerat, un important contingent de jandarmi fiind prezent
și în acea locație.
Răfuieli
pe stadion dar și în afara lui
Meciul Steaua – Napoli, scor 3-3, a fost marcat de mai multe
incidente între suporterii celor două echipe. Astfel, înainte și
după startul partidei, au avut loc mai multe altercații între fanii
români și cei italieni. Suporterii steliști de la Peluza Sud a
Stadionului Steaua s-au apropiat de cei italieni prezenți în
apropierea lor și au încercat să se bată cu aceștia. Românii și
italienii au aruncat cu scaune și torțe unii înspre alții,
jandarmii fiind nevoiți să intervină.
12
indivizi au fost dușo la secție în urma incidentelor din afara
stadionului, toți cetățeni români. Aceștia au primit interdicția de
a mai intra pe stadion timp de doi ani.
3
ambulanțe au fost necesare la stadion pentru a-i trata pe răniți;
niciun suportea fost internat