Fanii steliști nu mai cred în calificare, oficialii fac apeluri disperate:** „Vă așteptăm să vedeți o Stea ultra – ofensivă!” Număr uriaș de bilete rămase în vânzare

Înfrângerea înregistrată de Steaua în deplasarea de la Amsterdam, scor 0-2, le anulează roș-albaștrilor mare parte din speranțele privind o calificare în optimile Europa League, dar nu știrbește și din optimismul incurabil al unuia dintre oficiali. Managerul stelist a postat pe pagina de Facebook câteva impresii după revizionarea meciului cu Ajax, iar concluziile sale au fost în disonanță totală cu evoluția din teren a jucătorilor celor două echipe.

Fanii Stelei nu sunt însă de acord cu omul care ocupă un loc pe bancă, lângă antrenorul Laurențiu Reghecampf. Dacă în urmă cu două săptămâni, managerul se lăuda că în primele zile de la punerea în vânzare a biletelor pentru returul cu Ajax deja se vânduseră 10.000 de tichete, interesul suporterilor a scăzut dramatic după jocul de la Amsterdam.

De aceea, managerul a lansat un apel către susținătorii Stelei să cumpere restul de bilete rămase în vânzare, iar numărul precizat de acesta i-a șocat pe mulți dintre cei care au comentat pe pagina sa de Facebook: „Vă așteptăm joi să vedeți o Stea ultra-ofensivă, așa cum ne-o dorim cu toții. Mai sunt 18.000 bilete…”.

Publicat: 17 02. 2013, 16:36
Actualizat: 17 02. 2013, 16:37