Tensiunile dintre Gigi Becali și suporterii Stelei au crescut la cote alarmante în ultima vreme. În continuarea răfuielii lor cu patronul, steliștii de-abia așteaptă meciul cu Fenerbahce. În ultimele zile s-au derulat mai multe episoade ale războiului dintre fani și finanțatorul Stelei. Următorul e programat pentru 22 octombrie, atunci când roș-albaștrii urmează să înfrunte Fenerbahce în Europa League.
Fanii vor să provoace excluderea Stelei
Meciul cu turcii va fi pregătit în amănunt de partea radicală a suporterilor steliști, iar obiectivul, chiar dacă e spus în șoaptă, este excluderea echipei favorite din cupele europene și obținerea unei amenzi enorme pentru Becali. Ultrașii vor pregăti mesaje dure la adresa conducerii și în special împotriva patronului. Partea interesantă este că unele vor fi inscripționate în limba engleză, pentru a fi citite cu ușurință și de observatori. Pentru ca opera să fie desăvârșită, fanii vor să pătrundă pe teren cu scopul clar de a provoca excluderea Stelei.
Vor să scumpească biletele
Contraofensiva din partea conducerii nu s-a lăsat prea mult așteptată. În urma a ceea ce a fost nevoit duminică să îndure, cu Bistrița, Gigi Becali a luat prima hotărâre. Va scumpi biletele. Tocmai de aceea la următorul meci pe care Steaua îl va disputa în Ghencea cu porțile deschise, cel cu Fenerbahce, prețurile biletelor ar putea fi exagerat de scumpe. Această măsură era prevăzută oricum de către conducere după suspendările din UEFA, când s-a pierdut aproape un milion de euro. Steaua vrea să se „scoată” în meciurile rămase de disputat acasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER