Pandurii a remizat cu Pacos și termină pe ultimul loc în grupele Europa League. Eric a declarat după meci că rămâne cu experiența din Europa, dar spune că aceasta ar putea fi ultima pentru unii dintre jucători: „Cea mai frumoasă amintire rămâne calificarea în grupe”
„Am încercat o victorie azi, am avut multe ocazii. Pentru mulți este o experiență bună, pentru alții ar putea fi ultima. Am jucat cu mulți jucători valoroși, am încercat să dăm totul din noi, dar nu a ieșit ce am vrut. Am încercat să reprezentăm România. Am ratat foarte mult, terenul a fost rău”, a declarat Eric la Digi Sport.
Eric: „Cea mai frumoasă amintire rămâne calificarea în Europa League”
„Dintr-un anumit punct de vedere este o dezamăgire mare, din alt punct este o fericire că am jucat cu Fiorentina și Dnepr. Cea mai frumoasă amintire a noastră este calificarea, acum ne vom pregăti pentru anul viitor. Nu știu ce voi face din iarnă, nu mă bag, avem un președinte”, a mai spus Eric.
Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, joi seară, pe Cluj Arena, scor 0-0, cu gruparea portugheză Pacos Ferreira, în ultima etapă din grupa E a Ligii Europa.
Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Pleașcă, Paraskevas, Mamele, Momcilovici – Ciucur (Paulinho ’71), Erico, Breeveld – Dos Santos (Buleică ’58), Eric, Nicoară (Cristea ’83). Antrenor: Cristian Pustai.
Pacos Ferreira: Degra – Tony, Thiago Valente, Ricardo, Helder Lopes – Anunciacao, Andre Leao, Seri (Oliveira ’46) – Manuel Jose (Bebe ’73), Carlao (Romeu ’90), Hurtado. Antrenor: Henrique Calisto.
Cartonașe galbene: Paraskevas ’88 / Ricardo ’25, Anunciacao ’30, Tony ’30, Andre Leao ’45, ’89, Degra ’90+1
Cartonaș roșu: Andre Leao ’89
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Țara Galilor, cu Simon Lee Evans la centru, ajutat la cele două linii de asistenții Philip Thomas și Gareth Wyn Jones, iar asistenți suplimentari fiind Mark Steven Whitby și John Dean. Arbitru de rezervă a fost Edward King, delegat UEFA bulgarul Tervel Zlatev și observator pentru arbitri suedezul Leif Sundell.