FC Sion nu renunță la luptă!** Elvețienii apelează la Tribunalul Federal pentru ca deciziile TAS să fie considerate nule

FC Sion a anunțat, joi, pe site-ul oficial, că ar putea sesiza Tribunalul Federal pentru ca deciziile TAS să fie considerate nule, deoarece nu au fost însoțite de motivare, și a acuzat instanța sportivă că este „sub controlul clienților săi puternici din fotbal”.

„Arbitrajul TAS nu prezintă nicio garanție de independență (în special în privința modului de desemnare a arbitrilor, legăturile financiare și personale cu instanțele sportive etc.) și încalcă mai multe norme de drept național și internațional. Astfel au judecat recent mai mulți magistrați din Bruxelles, în baza articolului 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Această decizie întărește convingerea FC Sion că TAS este astăzi sub controlul clienților săi puternici din fotbal. Mai mulți dintre colaboratorii UEFA sunt arbitri ai TAS. Datorită acestor legături privilegiate UEFA a apelat la TAS, pentru a evita instanțele civile. De asemenea, din acest motiv FC Sion nu a fost de acord cu această procedură, fiind constrânsă să o accepte de UEFA și TAS”, se arată într-un comunicat al clubului elvețian.

FC Sion precizează că trimiterea deciziei simplu, fără motivare, constituie o încălcare a regulilor TAS, conform cărora hotărârea trebuie să aibă atașate și motivele. „Acest procedeu are ca efect împiedicarea FC Sion în ceea ce privește posibilitățile de atac a deciziei. Deoarece TAS nu catadicsește să comunice motivele deciziei sale înainte de «următoarele săptămâni», FC Sion nu își poate permite să aștepte. Clubul analizează posibilitatea de a sesiza Tribunalul Federal pentru a se constata nulitatea acestei decizii care nu are motivare”, adaugă gruparea din Sion.

„În ceea ce privește ridicarea de către TAS a măsurilor provizorii decise de judecătorul civil Dominique Carlsson (care prevedeau reintegrarea FC Sion în grupa I a Ligii Europa), aceasta nu are niciun sens, având în vedere faptul că faza grupelor se încheie în această seară. FC Sion așteaptă să sesizeze încă o dată Tribunalul Cantonal din Vaud pentru a solicita integrarea sa în 16-imile de finală. Dincolo de aceste considerații, elementul decisiv va fi reglat la 11 ianuarie, la o nouă audiere la Tribunalul din La Cote, în cadrul procedurii de anulare a excluderii din Liga Europa în beneficiul Celtic Glasgow”, se mai menționează în comunicat.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a confirmat, joi, că echipa elvețiană FC Sion nu va fi reintegrată în Liga Europa, validând astfel indirect decizia Comisiei de Apel a UEFA, din data de 13 septembrie. În plus, TAS a decis ridicarea măsurilor provizorii decise de Tribunalul Cantonal din Vaud, în 5 octombrie 2011. FC Sion va trebui să suporte două treimi din costurile procedurilor de la TAS, iar UEFA va suporta un sfert. În plus, gruparea elvețiană va trebui să plătească UEFA suma de 40.000 de franci elvețieni (32.600 de euro).

TAS a luat aceste decizii după ce și-a declarat competența în privința unei cereri de arbitraj venită din partea UEFA, la 26 septembrie. Comisia de Arbitraj pentru acest caz a fost formată din trei elvețieni, Patrick Lafranchi (Berna), Jean Gay (Martigny/Geneva) și Hans Nater (Zurich), care au luat hotărârea în unanimitate.

FC Sion va putea face recurs la Tribunalul Federal Elvețian, în termen de 30 de zile de la primirea motivării deciziei TAS.

TAS anunțase, la 25 noiembrie, că judecătorii care se ocupă de litigiul dintre UEFA și FC Sion nu sunt în măsură să determine dacă poate fi luată o decizie finală, având în vedere complexitatea cazului.

UEFA a respins, în 13 septembrie, un apel înaintat de FC Sion, care contesta excluderea din grupele Ligii Europa, deoarece în play-off-ul competiției a folosit mai mulți jucători fără drept de joc. Locul formației FC Sion în Grupa I a Ligii Europa a fost luat de Celtic Glasgow.

La 5 octombrie, Tribunalul Cantonal din Vaud a cerut UEFA să reintegreze FC Sion în Liga Europa. Tribunalul cantonului Vaud a decis atunci că, sub incidența unei sancțiuni, UEFA trebuie să reintegreze echipa în grupa I a Ligii Europa imediat și să considere jucătorii drept calificați pentru competiție. „UEFA va plăti o amendă de 1000 de franci (valoarea maximă autorizată de lege) în fiecare zi în care nu se execută decizia judecătorului”, se arăta într-un comunicat al FC Sion, din luna octombrie. Judecătorul a mai cerut atunci ca UEFA să plătească 21.400 de franci elvețieni drept cheltuieli de judecată și 33.000 de franci elvețieni pentru FC Sion.

FC Sion este în litigiu cu FIFA și UEFA la mai multe jurisdicții din Elveția pentru că nu a respectat o interdicție de transfer a jucătorilor. Această interdicție a dus la eliminarea din Liga Europa, competiție sub egida UEFA.

FC Sion și-a multiplicat recursurile pentru a fi reintegrată în Liga Europa.

MEDIAFAX

Publicat: 15 12. 2011, 20:57
Actualizat: 15 12. 2011, 20:59