FCSB – Milsami Orhei, preliminariile Europa League | De aici începe drumul echipei lui Bogdan Andone spre grupe! Cine e adversara vicecampioanei: vedeta, coșmarul Muntenegrului și jucătorul împrumutat de la Astra
FCSB are, aparent, o primă adversară accesibilă în preliminariile Europa League. Milsami Orhei se va duela cu echipa lui Bogdan Andone pentru un loc în turul secund al competiției. Campionatul Moldovei este în plină desfășurare, iar acest lucru poate reprezenta un avantaj pentru Milsami în „duelul vicecampioanelor” cu FCSB.
La fel ca și echipa lui Becali, Milsami a pierdut titlul de campioană de două ori la rând în fața celor de la Sheriff Tiraspol, un scenariu asemănător cu cel din Liga 1. Cifrele îi liniștesc pe oficialii FCSB-ului. Moldovenii au un lot cotat la 3,5 milioane de euro de site-urile de specialitate, adică aceeași sumă la care este evaluat Florinel Coman (21 de ani), în prezent în Italia, pentru Campionatul European U21.
Vedeta: Alexandru Antoniuc (30 de ani)
Antoniuc este un produs al academiei Zimbrului Chișinău. În 2010, acesta a făcut pasul în Rusia, la Rubin Kazan, echipă care l-a împrumutat pentru un sezon la KamAZ Naberezhnye Chely (Liga 3). Atacantul s-a întors în Moldova în 2013, la FC Veris, iar din 2014 evoluează pentr Milsami Orhei, echipă cu care și-a trecut în CV titlul de campion din 2014-2015 și Cupa Moldovei din sezonul 2017-2018. Jucătorul lui Milsami este o piesă importantă și în naționala Moldovei, pentru care a strâns peste 30 de selecții și pentru care a evoluat inclusiv în ultima „dublă”, cu Andorra și Albaia. Antoniuc a reușit o „dublă” în meciul cu Muntenegru din 2013, din cadrul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia. Atunci, Moldova s-a impus cu 5-2.
Jucător împrumutat de la Astra
Victor Stînă (21 de ani) este moldovean cu cetățenie română. Este crescut la academia Zimbrului Chișinău, iar din 2018 este legitimat la Astra Giurgiu, formație care l-a împrumutat în Moldova, la Milsami, până la finalul anului 2019. Stînă evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv , iar în acest sezon a bifat cinci partide pentru viitoarea adversară a FCSB-ului.
Stadion de 2,539 de locuri
Arena din Complexul Sportiv Raional Orhei este una simplă, cât pentru un orășel cu 21,065 de locuitori. Fără peluze, dar cu o tribună de 2,539 de locuri, în culorile Moldovei.
Milsami Orhei este un club înființat în 2005, sub numele de Viitorul Step-Soci. Echipa și-a schimbat denumirea în Viitorul Orhei, iar apoi în Milsami. Un titlu de campion (2014-2015) și două Cupe ale Moldovei (2011-2012 și 2017-2018) și-au făcut loc în vitrina clubului, în cei 14 ani de existență.
FOTO Agora.md