Steaua a obținut un punct in-extremis pe terenul celor de la Rio Ave, Lucian Filip reușind să egaleze la ultima fază de joc. Pentru jucătorul stelist, acesta este primul gol în Europa, iar Filip speră să „recidiveze” și ultimele două meciuri ale grupei.
Filip afirmă că meciul cu Aalborg este decisiv în economia clasamentului grupei și precizează că o eventuală ratare a calificării ar reprezenta un eșec de proporții pentru Steaua.
„E un lucru incredibil faptul că am marcat. E primul gol marcat de mine în Europa și sper să o țin tot așa. Terenul a fost foarte greu, a bătut și vântul și e un punct meritat. Grupa rămâne strânsă și sper să câștigăm următorul meci. Obiectivul nostru e să ne calificăm în etapa următoare. Pentru noi ar fi un eșec mare dacă nu am trece de faza grupelor, dar sunt sigur că vom reuși.
Pentru mine nu contează dacă joc tot meciul sau intru un sfert de oră, important e să câștigăm. Mă simt bine pe această poziție (n.r. fundaș stânga)”, a declarat Lucian Filip la Digi Sport, imediat după meci.
Steaua București a terminat, joi, în deplasare, scor 2-2 (1-0), cu formația portugheză Rio Ave, într-un meci din etapa a IV-a a grupei J a Ligii Europa.
Golurile gazdelor au fost marcate de Diego Lopes, în minutele 35 și 77, al doilea din penalti, în timp ce pentru Steaua au înscris Keșeru ’60 și Filip ’90+4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER