Florin Maxim, prima reacție după Paksi – Corvinul 0-4! Cum a reușit antrenorul să distrugă formația din Ungaria: „Știam că trebuie să facem asta”
Florin Maxim a oferit prima reacție după meciul dintre Paksi și Corvinul Hunedoara, încheiat cu scorul de 0-4. Tehnicianul a dezvăluit cum a reușit să distrugă formația din Ungaria.
Câștigătoarea Cupei României și-a început parcursul european în această seară și a făcut-o cu dreptul, în primul tur preliminar al UEFA Europa League.
Cum a reușit Florin Maxim să-i distrugă pe ungurii de la Paksi
Corvinul Hunedoara a reușit să producă surpriza și s-a impus cu scorul de 4-0 în primul tur preliminar al UEFA Europa League, în fața celor de la Paksi, vicecampioana Ungariei și câștigătoare de Cupă a Ungariei.
La finalul partidei, antrenorul Florin Maxim a explicat cum a reușit echipa pe care o conducă să obțină un asemenea rezultat, chiar dacă maghiarii erau considerați mari favoriți înaintea fluierului de start.
„Noi am analizat foarte bine echipa adversă. Agresivă, puternică, știam că dacă nu suntem bine fizic vom avea probleme. Așa sunt meciurile de Europa League, am trăit-o pe pielea mea, ca jucător. Am fost mai buni azi, ne-a ieșit totul. Am fost mai implicați în joc, am avut situații mai clare. Pe lângă golurile marcate, am mai avut trei sau patru situații de a marca. Am adus mulți jucători, dar nu am schimbat mult în primul 11. Au fost doi jucători noi, s-au integrat bine, aduc valoare echipei noastre. Noi aveam dreptul de promovare, nu ne garanta nimeni că promovăm. Sunt speranțe, poate Federația Română ne va permite să ne batem la promovare. Noi suntem tineri, echipa este tânără, vrem să mergem cât mai departe și să facem lucruri frumoase”, a declarat Florin Maxim la finalul partidei cu Paksi, la DigiSport.
Corvinul Hunedoara, meci perfect la revenirea în cupele europene
Corvinul Hunedoara a revenit în cupele europene după o pauză de 41 de ani și a făcut-o cu dreptul, reușind un meci perfect.
Trupa lui Florin Maxim a deschis scorul prin Sergiu Buș, care a înscris cu un șut superb în minutul 9. Corvinul a majorat diferența de pe tabela de marcaj pe finalul primei reprize, în minutul 45+2, prin golul înscris de Marius Lupu. În minutul 76, Szabo a văzut cartonașul roșu după un faul dur, iar misiunea băieților pregătiți de Florin Maxim s-a ușurat. Astfel, Corvinul Hunedoara a mai lovit de două ori, tot prin Marius Lupu, în minutele 86 și 90+3.