Atacantul uruguayan al echipei Atletico Madrid, Diego Forlan, a declarat, miercuri, că nu își dorește un alt „meci nebun” ca și cel cu FC Valencia din prima manșă a sferturilor Ligii Europa, încheiat cu scorul de 2-2.
„Noi nu vrem un joc nebun. Totuși, din cauza caracteristicilor ambelor echipe, putem avea un șoc ca acesta”, a precizat, într-o conferință de presă, internaționalul uruguayan.
În ciuda faptului că Atletico se poate califica și în cazul unor rezultate de egalitate de 0-0 sau 1-1, la meciul retur de joi, de pe arena Vicente Calderon, Forlan a precizat că echipa sa va merge doar la victorie: „Voi intra pe teren pentru a câștiga meciul, ca să putem fi mai liniștiți”.
Câștigătoarea sfertului de finală sută la sută spaniol dintre Atletico și FC Valencia va înfrunta în următoare fază a Ligii Europa pe câștigătoarea duelului dintre Benfica Lisabona și FC Liverpool.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER